Nume
Parola
Vizualizări: 3529
Mesajul Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Străzii, 21 martie 2013
Chișinău, 21 Martie 2013 — Pe mai multe meridiane ale lumii este marcată astăzi Ziua Internaţională a Copiilor Străzii.

Folosesc această ocazie pentru a atrage atenţia asupra situaţiei copiilor care sunt şi victime ale nepăsării societăţii, şi victime ale exploatării. La fel, este important să vorbim astăzi despre responsabilităţi şi să ne angajăm cu toţii – familii, comunităţi, autorităţi – în combaterea fenomenului copiilor străzii.

Aceşti copii au nevoie de casă, părinţi, servicii, sprijin, oportunităţi şi viitor.

Anume în acest context am avut câteva iniţiative legislative. Astfel, am insistat asupra amendării Codului Penal pentru a stabili răspunderea penală pentru săvârşirea de către persoana, care are obligaţia legală de întreţinere faţă de minor, a acțiunii de părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale. Totodată, am propus excluderea încarcerării ca măsură disciplinară și şi înlocuirea cu altă formă de pedeapsă, care nu ar prejudicia drepturile și libertățile minorilor aflați în detenție.

În continuare, vom susţine Proiectul de lege privind protecția specială a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți pentru a stabili proceduri de identificare, evaluare, asistență, referire, monitorizare și evidență a copiilor în situație de risc și a copiilor separați de părinți, precum și autoritățile și structurile responsabile de aplicarea procedurilor respective.

În acelaşi timp, vreau să subliniez că nu doar statul este responsabil pentru copiii străzii. Aici contribuţia părinţilor, familiilor, comunităţilor şi a societăţii în general este esenţială pentru eliminarea acestui fenomen dramatic.

Iar Ziua Internaţională a Copiilor Străzii este o ocazie în plus pentru noi – părinţi, politicieni, cetăţeni – de a continua acţiunile pozitive de ajutorare a copiilor care se află în dificultate în Republica Moldova.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova