Nume
Parola
Vizualizări: 1490
Experiența unei întreprinderi moldo-austriece de salubrizare din Ungheni, exemplu pentru un proiect de gestionare a deșeurilor din Regiunea de Dezvoltare Nord
Ungheni, 14 Februarie 2013 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord a organizat o vizită de lucru la Întreprinderea moldo-austriacă de salubrizare „AVE Ungheni”, la care au participat cei 7 primari parteneri în cadrul proiectului de gestionare a deșeurilor „Sistem de colectare şi transport al deşeurilor menajere pe raza microregiunii interraionale Râşcani (s. Singureni, s. Corlăteni, s. Grinăuţi, s. Recea, s. Răcăria, s. Aluniş) - Drochia (s. Pelinia)”.

Scopul vizitei a fost informarea actorilor implicaţi în proiect cu forme noi de gestionare a serviciului de salubrizare, ce urmează a fi lansat odată cu implementarea şi valorificarea Grantului din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în valoare de 8 217 000, 00 lei.

O prezentare despre activitatea în domeniul şi practica de succes a gestionării deșeurilor le-a relatat primarilor Mark Zweig, supranumit de unele surse media naționale „regele gunoaielor”, care, de trei ani, administrează întreprinderea „AVE Ungheni” SRL.

Cu prilejul acestei vizite în teren, şeful Secţiei management proiecte de la ADR Nord, Constantin Bândiu, şi cei 7 primari s-au informat din prima sursă despre procesul tehnologic şi oportunităţile organizării unui astfel de serviciu.

Pentru informații curente despre activitățile ADR Nord, vă invităm să urmăriți:

● Site-ul ADR Nord: www.adrnord.md
● Facebook: www.facebook.com/adrnord
● Grupul „Dezvoltare regională”: www.facebook.com/groups/regiuni/
● Odnoklassniki: www.odnoklassniki.ru/adrnord
● Twitter: www.twitter.com/adrnord