Nume
Parola
Vizualizări: 3248
MTIC vine cu precizări referitoare la informaţiile apărute în presă privind unele prevederi ale proiectului legii poştei
Chişinău, 31 Ianuarie 2013 — Referitor la afirmaţiile apărute în presă precum că proiectul legii poştei, elaborat de Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor şi examinat în şedinţă de Guvern, conţine prevederi care contravin directivelor europene şi încalcă principiile concurenţei de piaţă, MTIC face următoarele precizări:

Proiectul legii poştei nu contravine Directivei poştale europene 97/67/CE la care este ajustat. Astfel, articolul 22 al Directivei stabileşte că fiecare stat desemnează una sau mai multe autorităţi naţionale de reglementare, care sunt distincte legal şi independente operaţional de operatorii poştali, iar punctul 39 din preambulul Directivei stipulează că „este important să se separe funcţiile autorităţii de reglementare de cele ale operatorului” şi „statul trebuie să definească statutul autorităţii naţionale de reglementare, care poate fi aleasă dintre autorităţile publice sau entităţile independente desemnate”. Conform acestor principii, proiectul legii poştei prevede desemnarea Autorităţii de reglementare dintr-o autoritate publică (MTIC) care este distinctă legal şi independentă operaţional de operatorii poştali.

Lipsa de temei a obiecţiei ANRCETI, la care se face referire în presă, că „atribuirea funcţiilor de reglementare şi control unui organ central de specialitate (MTIC) contravine Hotărârii Guvernului nr.104 din 01.02.2007”, este demonstrată de următorul extras din această Hotărâre : „delimitarea funcţiilor politice, de reglementare, de control şi de inspecţie de stat ale autorităţilor administraţiei publice de funcţiile de prestare a serviciilor”. După cum putem observa, autorităţile administraţiei publice pot avea funcţii politice, de reglementare, de control şi de inspecţie de stat şi acestea trebuie să fie delimitate de prestarea serviciilor. Acest principiu se respectă în proiectul legii poştei, autorităţii de reglementare nu-i sunt atribuite funcţii de prestare a serviciilor.

Independenţa operaţională a MTIC de operatorul poştal, furnizor de serviciu poştal universal - Î.S. „Poşta Moldovei” (al cărei fondator este MTIC) este asigurată de prevederile Legii cu privire la întreprinderea de stat nr.146-XIII din 16.06.1994, care stipulează că „fondatorul nu are dreptul să intervină în activitatea întreprinderii”.

În susţinerea principiilor stabilite în proiectul legii poştei vin şi Recomandările Uniunii Poştale Universale (UPU) la care Republica Moldova este parte:

Scopul regulatorului este protecţia dreptului la comunicare, respectarea principiului de acces egal la serviciile poştale. Funcţiile de reglementare poştală pot fi executate de un organ independent care are mijloace proprii, de un organ descentralizat sau de o subdiviziune guvernamentală, de exemplu, minister sau departament de stat (Reglementarea poştală, pct.2.2.2)

UPU atenţionează asupra dezavantajelor în cazul creării autorităţii de reglementare poştală în cadrul organului de reglementare în telecomunicaţii şi anume: experienţa atestă o tendinţă de aplicare a unei abordări identice faţă de cele două sectoare, fără a se ţine cont de caracteristicile distincte ale sectorului poştal. (Reglementarea poştală, pct.2.2.1).

În cazul în care ANRCETI ar fi desemnată ca autoritate de reglementare, Poşta Moldovei va fi obligată să achite o plată de cel puţin 1 milion de lei pe an, deoarece activitatea ANRCETI este finanţată de operatorii pieţei pe care aceasta o reglementează. Astfel, în avizul la proiectul legii poştei nr.01-DRTS/459 din 06.04.2011 ANRCETI a propus ca „Autoritatea de reglementare să stabilească cuantumul plăţilor de reglementare şi monitorizare pentru anul următor în mărime de până la 0,3 la sută din volumul venitului estimat”. Î.S. „Poşta Moldovei” care în 2011 a avut un venit de 360 mln lei ar urma să finanţeze activitatea ANRCETI cu peste 1 milion de lei.

Pentru ca serviciile poştale să fie mai accesibile, majoritatea ţărilor nu creează autorităţi de reglementare independente. Actualmente, în 122 din cele 192 de ţări membre UPU funcţiile de reglementare poştală sunt atribuite ministerelor sau departamentelor. Printre aceste state se numără Austria, Italia, Canada, China, Japonia, Turcia, Israel, Brazilia.