Nume
Parola
Vizualizări: 4424
Societatea civilă din regiunea transnistreană militează pentru relații consolidate cu malul drept al Nistrului
10 Ianuarie 2013 — Prima fază a proiectului “Construirea încrederii între ambele maluri ale râului Nistru – pregătirea profesională a experţilor în politici publice” a luat sfârșit. Proiectul a fost desfășurat cu suportul financiar al National Endowment for Democracy (NED)

Ultima masă rotundă desfășurată în cadrul proiectului a avut loc în perioada 26-27 decembrie 2012 în oraşul Camenca, pe malul stâng al rîului. La reuniune au participat reprezentanţi ai societăţii civile din Moldova şi Transnistria care au făcut bilanţul activităţii în cadrul proiectului, trecând în revistă rezultatele celor şase mese rotunde tematice desfăşurate pe parcursul lunilor august-decembrie 2012 în Ucraina, Moldova şi Transnistria. De asemenea, participanţii la eveniment au schiţat posibilele subiecte ce ar putea fi abordate în 2013 în cazul în care proiectul va continua.

Participanţii au remarcat importanţa proiectului în condiţiile în care există foarte puţine contacte umane între experţi, comunitate academică şi societate civilă de pe ambele maluri ale Nistrului. „Implicarea potenţialului uman, extrem de valoros, prin asemenea activităţi desfăşurate cu regularitate, are capacitatea de a ne permite să menţinem relaţii apropiate şi să cooperăm eficient, chiar şi în condiţiile în care politicienii eşuează în a găsi soluţii de compromis”, a remarcat Dmitrii Gavrilov, directorul organizaţiei „Casa comună” din Tiraspol.

Unii reprezentanţi ai societăţii civile din Transnistria au vorbit despre importanţa extinderii grupurilor ţintă acoperite de proiect. Reprezentanta organizaţiei din Rîbniţa „Perspectiva”, Oxana Egorova, a remarcat „necesitatea stringentă de a cuprinde prin proiect şi asociaţiile care se află în afara Chişinăului şi Tiraspolului, deoarece interesul acestora este chiar mai mare”.

Posibilele subiecte de discuţie pentru anul 2013 vizează relaţia dintre cultura de masă şi cultura de elită, combaterea corupţiei pe ambele maluri ale râului Nistru, evoluţia societăţii civile în Moldova şi în Transnistria, procesele de formare a liderilor în regiune, dezvoltarea ecoturismului, independenţa mass- media în condiţii de oligarhie şi autoritarism, sportul ca element coagulant, bune practici în scrierea şi promovarea proiectelor etc.

În mod tradiţional, participanţii la eveniment au vizitat locurile pitoreşti din împrejurimi, deplasându-se în satul Raşcov pentru a vedea biserica catolică şi ruinele sinagogii din localitate. De asemenea, aceștia au participat la liturghia de seară de la mănăstirea Japca, pe malul drept al râului Nistru.
Pentru detalii contactaţi Diana Lungu, coordonator relaţii publice la numărul de telefon 0 22 221844 sau la adresa de e-mail diana.lungu@viitorul.org .