Nume
Parola
Vizualizări: 4005
„O democraţie matură poate aduce prosperitate cetăţenilor”
Chişinău, 23 Decembrie 2012 — Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a fost sâmbătă unul dintre speakerii primei Reuniuni a Alumnilor Institutului European de Studii Politice din Moldova, organizată, la Chişinău, cu genericul „Fortificarea democraţiei în Moldova”.

„Parcursul democratic al Republicii Moldova este unul firesc”, a declarat în cadrul reuniunii Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici.

„Există mai multe provocări pe calea democraţiei şi acestea sunt generate de nivelul culturii politice a cetăţenilor, de gradul de implicare a elitei politice. Aceste provocări trebuie însă transformate în oportunităţi pentru ca o democraţie matură să aducă prosperitate cetăţenilor Republicii Moldova”, a afirmat Liliana Palihovici în faţa participanţilor la seminarul „Fortificarea democraţiei în Moldova”.

Organizatorii seminarului au reunit la Chişinău persoane publice, experţi, parteneri de dezvoltare cu convingerea că „aprecierea adecvată a stadiului actual al transformărilor democratice din ţara noastră ar trebui să se afle pe agenda partidelor politice, a societăţii civile şi a actualei guvernări pentru a elabora o strategie coerentă finalizării etapei de tranziţie spre modernitatea de factură europeană”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova