Nume
Parola
Vizualizări: 2157
Filiala Edineț a CCI a făcut bilanțul activității pentru 2012
Edinet, 21 Decembrie 2012 — Membrii filialei Edineț a Camerei de Comerț și industrie a Moldovei s-au întrunit în cadrul tradiționalei ședințe anuale, care a avut loc pe 20 decembrie 2012. Ei au apreciat activitatea filialei Edineț, desfășurată în acest an, au abordat problemele cu care se confruntă oamenii de afaceri şi modalitățile de soluționare a lor.

Ina Stanciu, director al filialei Edineţ a CCI, a prezentat un raport amplu referitor la acțiunile pe care le-a întreprins filiala pe parcursul anului curent, menţionând că 2012 a fost intens. "În perioada de referință, în colaborare cu membrii CCI am organizat multiple manifestări care au avut un impact pozitiv asupra mediului de afaceri.
Am intensificat dialogul public-privat, conlucrând activ cu consiliile raionale Edineţ, Briceni, Donduşeni, Ocniţa, cu instituţiile ştiinţifice şi de învățământ, serviciile publice desconcentrate în teritoriu, asociaţiile neguvernamentale. Am organizat în regiune seminare, mese rotunde pe teme actuale.
Deosebit de intensă a fost activitatea expozițională, care este un instrument eficient pentru promovarea produselor autohtone și businessului mic şi mijlociu. La cele 8 exo-târguri au participat circa 350 de companii și oaspeți din Ucraina, România, Belarus. La rândul nostru, am desfășurat vizite de afaceri și misiuni economice în orașele Gomel (Belarus), Vinița, Cernăuți (Ucraina)", a specificat Ina Stanciu.
Potrivit sursei citate, filiala a semnat acorduri de colaborare cu camere de comerț regionale și cu asociații de business din Ucraina și România. Împreună cu parteneri din țară și de peste hotare, CCI Edineț a realizat mai multe proiecte de rezonanţă regională şi internaţională, care au avut ca obiective susținerea IMM.
Pe lângă tradiționalele activități, pentru a oferi un exemplu bun reprezentanților mediului de afaceri, filiala Edineţ a CCI a participat și la acțiuni de responsabilitate socială.
Tatiana Pavliuc, director al SRL "Plaiul Bârlădean" – membru al CCI, a apreciat înalt suportul oferit de filiala Edineț, în special în domeniul instruirii, promovării companiilor, reprezentării intereselor producătorilor autohtoni etc.
La finalul ședinței, membrii CCI au primit urătorii și colindătorii.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook