Nume
Parola
Vizualizări: 3496
Noi viziuni pentru euroatlantizarea Ucrainei şi Georgiei şi efectele pentru RM
4 Decembrie 2008 — În perioada 2-3 decembrie, la Bruxelles se desfăşoară reuniunea Miniştrilor de Externe ale statelor membre ale NATO. În afară de dezbaterea relaţiilor NATO-Rusia, oficialii adunaţi la Bruxelles îşi vor axa discuţiile asupra rezultatelor atinse de Ucraina şi Georgia în procesul de intensificare a dialogului politic dintre Alianţă şi cele două state ex-sovietice în vederea obţinerii Acordului privind pregătirea pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan). Cu ceva timp înainte de această întrevedere, atât oficialii americani, cât şi cei europeni vehiculau informaţia despre neacordarea MAP-ului Kievului şi Tbilisi la întâlnirea de la începutul lunii decembrie. În acest context, SUA împreună cu Marea Britanie au promovat insistent o modalitate specială pentru integrarea Ucrainei şi Georgiei în spaţiul euro-atlantic, în baza programelor de acţiuni naţionale stabilite de acestea cu NATO. Între timp, Moscova a agreat într-o manieră exuberantă respingerea de către NATO a demersului pentru MAP susţinut de oficialii ucraineni şi georgieni, cu sprijinul SUA, Marii Britanii şi a statelor din “Noua Europă” etc. Această poziţie principială faţă de Ucraina şi Georgia comportă în proporţie egală anumite riscuri şi oportunităţi pentru RM şi proiectele sale politice – integrarea europeană şi cea euroatlantică. Planul “britanic” pentru integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO Prin prisma scenariului propus de Londra, anterior discutat intens cu Washigton, Ucraina şi Georgia vor tempera demersurile lor cu privire la MAP şi se vor concentra asupra realizării „Programelor naţionale de acţiuni” de natură euroatlantistă. În realitate, aceste programe vor include acţiuni prevăzute în MAP-ul tradiţional, iar după modul în care acestea vor fi îndeplinite vor urmări Comisiile Alianţei care cooperează cu fiecare din cele două ţări. Astfel, mult-doritul Acord pentru aderare la NATO nu va funcţiona de jure pentru aceste state, dar de facto acestea vor desfăşura măsuri caracteristice pentru apropierea lor de standardele euro-atlantice şi eventuala aderare la Alianţă. În acest sens, Guvernul Ucrainei a aprobat recent decretul Preşedintelui Ucrainei privitor la „Planul de Acţiuni Ucraina-NATO” pentru anul 2009 (la sfârşitul lunii noiembrie 2008), care urmăreşte implementarea a 400 de acţiuni necesare pentru realizare unor reforme în sectorul civil şi militar. Conform afirmaţiilor ministrului ucrainean de externe, Vladimir Ogrîzko, aceste măsuri vizează în proporţie de aproximativ 95% clauze stipulate în MAP (www.nesukraine.com.ua, 26.11.08). Totodată, susţinerea financiară necesară va fi asigurată atât de partea ucraineană, cât şi de instituţiile NATO. În aceeaşi ordine de idei, partea ucraineană intenţionează să negocieze în cadrul şedinţei Comisiei Ucraina-NATO, de la Bruxelles, posibilitatea elaborării unui mecanism efectiv de controlare şi monitorizare a realizării Planului naţional de Acţiuni Ucraina-NATO similar celui preconizat de MAP. Statutul de membru al Comisiei Politice a NATO, precum şi semnarea unui “acord privilegiat” privind dezvoltarea unui cadru de cooperare dintre NATO şi Ucraina, precum şi reiterarea de către statele NATO a principiului “uşilor deschise” ale Alianţei, vor face parte de asemenea din obiectul negocierilor din 3 decembrie curent. În ajunul reuniunii de la Bruxelles, din 2-3 decembrie, mai mulţi oficiali europeni au dezvăluit faptul că pe parcursul ultimilor ani obiective ale MAP-ului erau transpuse în programele anuale de acţiuni desfăşurate în contextul apropierii euro-atlantice a Ucrainei (www.newsukraine.com.ua, 26.11.08). Poziţii identice persistă şi în rândul oficialilor georgieni, care sunt în continuare interesaţi să se integreze în spaţiul euro-atlantic, evitând să califice MAP-ul drept etapă preliminară obligatorie în drum spre obţinerea statutului de membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic. Restrângerea posibilităţilor acordării Acordului privind pregătirea pentru aderare la NATO a condiţionat discuţiile privind eventualitatea aderării la NATO a celor două state ex-sovietice în absenţa lui sau prin dezvoltarea unor mecanisme noi în acest scop (unul dintre care este iniţiativa dezvoltată de Marea Britanie). Cu toate acestea, opoziţia Rusiei faţă de atragerea Ucrainei şi Georgiei în NATO continuă să rămână destul de puternică atât în mod direct, cât şi în mod indirect prin intermediul partenerilor săi din interiorul NATO (Germania, Franţa, Italia, Spania, ţările BENELUX). Mai mult decât atât, cele din urmă au luat decizia de a relansa dialogul politic cu Moscova în cadrul Consiliului NATO-Rusia, care a fost îngheţat îndată după conflictul militar din Georgia (7-12 august), necătând la faptul că anterior Alianţa invoca necesitatea retragerii complete a trupelor militare ruse de pe teritoriul georgian (angajament care nici până acum nu este îndeplinit de către autorităţile ruse) drept condiţie obligatorie pentru reluarea raporturilor cu Moscova. Factorul rusesc – obstacol în integrarea Ucrainei şi Georgiei în NATO Confirmarea faptului că Rusia este capabilă să treneze şi chiar să creeze complicaţii pentru extinderea NATO spre Est s-a adeverit în Declaraţia finală a Summitului de la Bucureşti, din aprilie 2008, unde Ucrainei şi Georgiei li s-a refuzat MAP-ul. Loialitatea faţă de această abordare a fost reflectată în concepţia naţională a politicii externe ruse, dar în mod special prin intervenţia militară din Georgia şi recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene (Până la evenimentele din Caucaz, din luna august a.c., oficialii ruşi au făcut diverse aluzii asupra faptului că Rusia ar putea să pună în joc „cărţile” cu privire la Abhazia şi Osetia de Sud, în orice moment, pentru a stopa lărgirea NATO pe seama Georgiei.). În cazul Ucrainei, atât în timpul Summitului, cât şi după finalizarea lucrărilor lui, Moscova promovează cu tenacitate ideea posibilei dezmembrări teritoriale a statului ucrainean, organizând variate campanii publice şi mediatice de dezinformare şi manipulare a populaţiei ucrainene vorbitoare de limbă rusă, cu scopul exercitării unor presiuni interne asupra conducerii ucrainene. Pe lângă aceasta, în dialogul său cu statele NATO, autorităţile ruse utilizează drept argumente în detrimentul extinderii NATO - instabilitatea politică din Ucraina şi regimul autoritar în frunte cu Saakaşvili din Georgia. În condiţiile unei voinţe politice pro-NATO ferme din partea Kievului şi Tbilisi, pentru a împiedica penetrarea euroatlantică a spaţiului geopolitic considerat vital pentru Federaţia Rusă, ultima s-a infiltrat în mediul politic din Ucraina (de relaţii apropiate cu Rusia a fost acuzată Iulia Timoşenko, iar parteneri politici tradiţionali ai conducerii ruse pot fi consideraţi Partidul Regiunilor şi cel Comunist din Ucraina). Pentru a tempera aspiraţiile euroatlantice ale Georgiei, autorităţile ruse încearcă să demonstreze vinovăţia regimului lui Saakaşvili pentru criza din Caucaz din august a.c., sprijinind indirect partidele politice georgiene de opoziţie. După războiul din Caucaz, statele europene şi-au revizuit completamente poziţia în raport cu oferirea MAP-ului pentru Ucraina şi Georgia. Desigur, un rol semnificativ în acest sens l-au jucat instabilitatea instituţiilor politice ucrainene şi reticenţa populaţiei faţă de perspectiva euroatlantică. Iar discreditarea liderului georgian în urma evenimentelor din Osetia de Sud (dar şi anterior, în contextul alegerilor prezidenţiale de la începutul anului curent), precum şi ambiguitatea frontierelor georgiene după recunoaşterea independenţei republicilor separatiste de către Rusia, au creat confuzii suplimentare în cancelariile europene vizavi de Georgia. Totuşi, principala sursă de scepticism şi reţinere, cel puţin in mod obiectiv, pentru capitalele euroatlantice în privinţa Kievului şi Tbilisi sunt agresivitatea politicii externe a Rusiei şi destabilizarea sistemului de securitate european ca urmare a războiului din Caucaz. Cu toate acestea, în mod public, toate statele euratlantice declară că NATO este deschisă pentru aceste state, după cum prevede şi concluziile Summitului de la Bucureşti, doar că aderarea la Alianţă nu va avea loc în viitorul apropiat. Or, Ucraina şi Georgia nu sunt scoase din calculele strategice pe termen lung ale NATO. Din aceste raţionamente, statele NATO au decis în cadrul actualei reuniuni de la Bruxelles să-şi reafirme susţinerea pentru demersurile euroatlantice ale celor două state ex-sovietice, relansând în concomitenţă dialogul cu Rusia (deocamdată la nivel informal şi sub incidenţa problematicii Afganistanului şi luptei împotriva terorismului). Alianţa ar putea să-şi conceapă o abordare mai încurajatoare faţă de Ucraina şi Georgia la Smmitul NATO din aprilie 2009 (din Strasbourg şi Kehl), odată ce va fi mai clară situaţia în jurul noului sistem european de securitate pentru europa (promovat energic de Rusia) propus spre discuţie pentru reuniunea ministerială a statelor OSCE, din perioada 3-4 decembrie curent (de asemenea, oficialii europeni aşteaptă prezentarea viziunii concrete referitoare la subiectul extinderii NATO din partea noii administraţii americane). Aceste premise ar putea sta la baza deciziei conducerii ucrainene de a forma un grup interdepartamental strategic pentru relaţiile ruso-ucrainene (www.newsukraine.com.ua, 2 decembrie 2008). Necesitatea acestei structuri este esenţială pentru procesul de integrare euroatlantică a Ucrainei, dar în mod special pentru menţinerea unui dialog constructiv între Moscova şi Kiev. Totodată, acesta va conferi statelor NATO o siguranţă vizavi de perspectiva detensionării relaţiilor ruso-ucrainene (încordate puternic din cauza problemei gazelor naturale, flotei maritime ruse din Crimeea, statutului limbii ruse în Ucraina, campaniei internaţionale în favoare recunoaşterii Holodomorului etc.), care reprezintă o ameninţare reală nu doar la adresa securităţii naţionale ucrainene, dar şi un impediment serios împotriva lărgirii spre Est a NATO (în mod special un pericol pentru securitatea europeană). Dar şi va corespunde solicitărilor “latente” ale NATO potrivit căror Ucraina (de altfel, ca şi Georgia) urmează să devină un exportator de securitate (adică să nu emane insecuritate) şi nu viceversa, inclusiv în relaţie cu Rusia. Pentru a nu deteriora relaţiile cu Rusia (reieşind din logica economică, dar şi geo/politică), Germania şi celelalte state europene opozante vor tinde să amâne procedura de acordare a MAP-ului. În cadrul reuniunii de la Bruxelles, oficialii germani au exclus orice posibilitate de a institui noi mecanisme pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei şi Georgiei, în afara celor circumscrise în documentele oficiale ale NATO, insistând asupra respectării prevederilor Summitului de la Bucureşti (unde se menţionează că următoarea etapă în aprofundarea relaţiilor dintre Alianţă şi cele două ţări este MAP, dar şi faptul că acestea vor deveni în perspectivă membri ai NATO). Această opinie a fost confirmată şi de Secretarul General al NATO, Jaan de Hoop Scheffer, care a precizat că toate deciziile Summitului de la Bucureşti privitor la Ucraina şi Georgia vor fi respectate mai departe, până când cele două ţări nu vor îndeplini criteriile NATO (Conferinţa de presă cu prilejul reuniunii ministeriale din perioada 2-3 decembrie de la Bruxelles, www.nato.int). În cele din urmă, au triumfat interesele economice şi realpolitika statelor din Vechea Europă. Dacă însă şi Washingtonul va renunţa la acest lucru, atunci Rusia va primi stimulente în plus pentru a consolida şi mai mult ponderea geopolitică asupra apropiatei sale vecinătăţi. O altă fereastră de oportunitate pentru Ucraina şi Georgia este redefinirea unor noi reguli de comportament în materie de securitate europeană (în procesul de modelare a unei lumi multipolare), care va da garanţii Rusiei privitor la integritatea spaţiului său de securitate şi va permite integrarea euroatlantică a celor două state (de asemenea, eventuala integrare a Rusiei în spaţiul euro-atlantic reprezintă o oportunitate cel puţin ipotetică, mai ales, reieşind din afirmaţiile lui D. Medvedev, care recent a lăsat să se înţeleagă că asemenea lucru este posibil) de comun acord cu Kremlinul (Acest lucru poate fi rezultatul tranzacţiilor dintre Bruxelles, Washington şi Moscova pe marginea dosarelor internaţionale existente: Afganistanul, elementele scutului antirachetă american, Iran etc.. De asemenea, un imbold semnificativ în acest sens îl are sentimentul de solidaritate şi tendinţele actorilor internaţionali de a pune bazele lumii multipolare, generate de complexitatea crizei financiare internaţionale şi declinul SUA). continuarea poate fi accesata pe www.cenusadi.wordpress.com