Nume
Parola
Vizualizări: 2494
PDM felicită pe Tudor Panţîru cu ocazia alegerii sale în funcţia de deputat în Parlamentul României
2 Decembrie 2008 — Partidul Democrat din Moldova îl felicită călduros pe domnul Tudor Panţîru, candidatul PSD România, care a cîştigat alegerile pentru Parlamentul român din 30 noiembrie curent. Procesarea finală a rezultatelor scrutinului a indicat victoria lui Tudor Panţîru, în detrimentul celorlalţi patru concurenţi electorali din Republica Moldova. Partidul Democrat consideră că Tudor Panţîru este o personalitate notorie, cu o experienţă de activitate bogată, ceea ce-l recomandă la funcţia menţionată. La 11 septembrie curent, PDM a chemat toate formaţiunile politice din Republica Moldova să susţină candidatul social-democrat, care va reprezenta interesele cetăţenilor moldoveni în forul legislativ din România. Amintim, în acest context, că Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre Partidul Democrat din Moldova şi Partidul Social-Democrat din Romania a fost semnat la 10 decembrie 2006, experienţa de cooperare incluzînd mai multe acţiuni comune pe plan intern şi extern.