Nume
Parola
Vizualizări: 3031
Servicii şi mobilier pentru copiii din grădiniţă, dialog şi oportunităţi pentru tineri: agenda Vicepreşedintei Parlamentului, Liliana Palihovici, la Dereneu, Călăraşi
Dereneu, Călăraşi, 13 Noiembrie 2012 — Lansarea seriei de lecţii publice pentru tinerii din Moldova şi deschiderea oficială a grădiniţei pentru copii din satul Dereneu, raionul Călăraşi, au fost două repere cheie de pe agenda din debutul acestei săptămâni a Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici.

„Mă bucur că am început vizita la Călăraşi cu două evenimente atât de frumoase, unul pentru copiii mai mici, iar altul pentru tineri”, a afirmat Vicespeakerul Liliana Palihovici la Dereneu.

În prezenţa părinţilor, a primăriţei Elena Oaserele şi a oaspeţilor veniţi la festivitatea de deschidere a grădiniţei pentru copii din Dereneu, Vicepreşedinta Parlamentului Liliana Palihovici menţionat că toţi copiii „trebuie protejaţi şi crescuţi cu multă grijă şi dragoste”: ei au nevoie de servicii de calitate, de educatori şi părinţi buni. Anul trecut, Vicepreşedinta Parlamentului a contribuit la dotarea grădiniţei cu mobilier performant pentru copii, îndemnând acum comunitatea să se implice în proiectele administraţiei publice locale de îmbunătăţire a serviciilor pentru copii.

În aceeaşi zi, la Dereneu, 60 de elevi şi profesori au participat la o lecţie publică susţinută de Vicespeakerul Parlamentului în debutul Săptămânii Naţionale a Tineretului în Moldova. Astfel, Liliana Palihovici a lansat seria lecţiilor publice cu tinerii, cu genericul „Dialoguri despre reuşită”.

„Voi, tinerii, sunteţi promotorii ideilor noi şi implicării. Este important să luptaţi pentru drepturile voastre şi să cereţi sprijin, înţelegere, oportunităţi. Sunteţi tineri şi trebuie să credeţi în dezvoltarea Republicii Moldova, pentru că este o ţară tânără şi frumoasă, la fel ca voi”, le-a spus tinerilor de la Dereneu Liliana Palihovici.

În acest dialog despre reuşită, tinerii s-au interesat de carieră, de posibilităţi de angajare, orientare în alegerea universităţii, provocările sistemului educaţional din ţară, dar şi de activitatea Parlamentului şi de serviciile sociale din Moldova.

Seria dialogurilor despre reuşită cu participarea tinerilor, lansată de Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, va continua şi în alte comunităţi şi instituţii din ţară.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova