Nume
Parola
Vizualizări: 5091
20 de ani de cînd Colegiul de medicină din Bender a fost evacuat la Ungheni
Ungheni, 10 Octombrie 2012 — Pe 16 octombrie, se împlinesc 20 de ani de cînd Colegiul de medicină din Bender, urmare a conflictului de pe Nistru, a fost evacuat la Ungheni. Atunci, s-au refugiat în oraşul de pe malul Prutului peste 800 de elevi şi 13 profesori, în frunte cu directorul Victor Melnic. Colegiul a fost dislocat în localul fostei şcoli ruse nr. 10, decizia respectivă fiind contestată însă de sute de ungheneni, în majoritate vorbitori de limbă rusă, care au organizat numeroase acţiuni de protest.

În cele din urmă, spiritele s-au liniştit. O bună parte dintre părinţi şi-au transferat copiii ce învăţau în şcoala rusă nr. 10 în instituţiile preuniversitare cu predare în limba română, iar elevii ce au rămas, împreună cu profesorii lor, au fost transferaţi în unul dintre edificiile altei şcoli ruse din Ungheni.

Timp de 16 ani, colegiul a purtat titulatura „evacuat din Bender”, după care, la 6 iunie 2008, obţine statutul „Colegiul de medicină din Ungheni”. 

În perioada activităţii sale la Ungheni, colegiul de medicină a pregătit peste 2700 de asistente medicale, felceri şi moaşe.

În prezent, aici îşi fac studiile 436 de elevi din 20 de raioane ale Republicii Moldova, dar şi din municipiile Bălţi şi Chişinău. De 17 ani, director al Colegiului de medicină din Ungheni este Valeriu Jardan, medic neurolog de categorie superioară.

Din cei 12 profesori care s-au refugiat, în anul 1992, la Ungheni, unde le-au fost oferite şi locuinţe gratis, au rămas doar doi. Restul au revenit la Bender ori s-au stabilit cu traiul la Chişinău. La ora actuală, în Colegiul de medicină din Ungheni lucrează 33 de profesori.

De notat că în oraşul Ungheni funcţionează, în prezent, trei colegii: de medicină, agroindustrial şi al poliţiei de frontieră. Cel mai vechi dintre ele este Colegiul de medicină. 

Administrația Colegiului de medicină din Ungheni