Nume
Parola
Vizualizări: 3538
Editorii solicită eliminarea obstacolelor în calea dezvoltării presei autohtone
Chisinau, 1 Octombrie 2012 — 01.10.2012 / Eliminarea condiţiilor de concurenţă neloială între publicaţiile autohtone şi cele de peste hotare care nu plătesc taxe vamale şi nici TVA pentru publicitatea inserată, diminuarea tarifelor de distribuţie a ziarelor şi revistelor, impuse de difuzorii de presă din Moldova, accelerarea deetatizării publicaţiilor periodice publice – iată câteva din cerinţele editorilor de presă scrisă, expuse în cadrul mesei rotunde „Ce perspective are presa independentă din Moldova?”, organizată de Asociaţia Presei Independente (API) pe 28 septembrie 2012, la Chişinău. La evenimentul desfăşurat în cadrul Grupului de Lucru Public-Privat pentru Fortificarea Presei au participat 35 de editori, experţi mass-media şi jurnalişti. Au răspuns invitaţiei de a discuta cu editorii de presă dl Chiril Lucinschi, preşedintele, şi dna Corina Fusu, vicepreşedinta Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, liderii fracţiunilor parlamentare ai PLDM dl Valeriu Streleţ şi PDM dl Dumitru Diacov, reprezentanţi ai Guvernului şi ai Î.S. „Poşta Moldovei”.

În cadrul dezbaterilor, Petru Macovei, directorul executiv al API, s-a referit la rezultatele preliminare ale negocierilor în formatul unui grup de lucru comun, creat după sesizarea privind politica tarifară a Î.S. „Poşta Moldovei”, adresată de către API Guvernului şi Parlamentului R. Moldova. Astfel, urmare a insistenţei şi a argumentelor aduse de unii editori de presă scrisă, “Poşta Moldovei” a acceptat să editeze Catalogul de abonare la ediţiile periodice o singură dată pe an, şi nu de două ori pe an ca acum, iar ediţiile periodice străine vor fi incluse întro anexă la catalog care va fi editată din contul “Poştei Moldovei”. De asemenea, s-a convenit că pentru ediţiile suplimente la ziare nu va mai fi achitat un tarif special de difuzare, calculele urmând să fie făcute conform numărului total de pagini şi tarifului de bază. “Poşta Moldovei” a mai acceptat să ofere gratuit, la solicitarea editorilor, informaţia privind numărul de abonaţi pe fiecare Centru raional de presă. “Rămâne să fie soluţionată principala problemă şi anume – mărimea şi structura tarifului. Aici ar trebui să intervină Guvernul, deoarece în tarifele pentru serviciile de difuzare a ediţiilor periodice intră şi costurile nejustificat de mari, pe care le plăteşte Î.S. “Poşta Moldovei” altor întreprinderi cu capital de stat pentru închirierea unor spaţii de producţie. În cele din urmă, aceste cheltuieli se reflectă în tariful exorbitant pe care îl plătesc editorii de presă. Guvernul şi-a asumat obligaţia de a crea condiţiile necesare dezvoltării presei independente şi ar trebui să găsească mecanisme de diminuare a tarifelor pentru difuzarea ediţiilor periodice”, a declarat P. Macovei.

Veaceslav Perunov, directorul ziarului „SP” din Bălţi, a vorbit despre concurenţa neloială din partea presei din străinătate, solicitând elaborarea de către autorităţi a unui program anticriză de susţinere a publicaţiilor autohtone. Editorul s-a referit şi la necesitatea modificării legislaţiei privind achiziţiile publice, în aşa fel încât să existe reguli clare de participare a presei la diferite tendere. “În calitate de criterii de selectare ar trebui să fie calitatea şi cantitatea auditoriului, confirmate de monitorizări şi datele auditului de tiraj, să fie asigurată transparenţa datelor privind proprietarului instituţiei media care participă la tender”, a spus V. Perunov.

Participanţii s-au arătat nemulţumiţi de lipsa de progrese în implementarea Legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice, adoptată acum doi ani. Cu toate că procesul de deetatizare a publicaţiilor editate din bani publici de consiliile raionale şi municipale ar trebui să se încheie până în februarie 2013, prevederile legii nu sunt realizate. În plus, o recentă iniţiativă legislativă a Ministerului Economiei prevede includerea publicaţiilor respective în lista bunurilor nepasibile privatizării.

La masa-rotundă au fost abordate şi alte probleme care împiedică dezvoltarea economică a presei independente, s-a vorbit şi despre calitatea informaţiei pe care mass-media o oferă cetăţenilor.

Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, a accentuat importanţa excluderii elementelor de concurenţă neloială pe piaţa mass-media, afirmând că în Comisia pe care o conduce se pregătesc câteva proiecte de legi în acest sens. “Politicile publice ale statului trebuie sa fie îndreptate spre susţinerea dezvoltării presei de producţie autohtonă, iar cadrul legal trebuie să ajute mass-media să se afirme din punct de vedere economic”, a declarat Chiril Lucinschi. Deputaţii în Parlament, prezenţi la masa rotundă, au dat asigurări că vor examina problemele semnalate de editori şi vor depune eforturi pentru soluţionarea problemelor care frânează dezvoltarea presei independente.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţilor de studiu şi analiză ale API”, implementat de Asociaţia Presei Independente, cu suportul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin Programului FHI 360 Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP).

În imagini: secvenţe de la masa rotundă; foto de Constantin Grigoriţă.
Comunicatul şi mai multe fotografii pot fi găsite aici: http://api.md/events/39895/index.html

Pentru informaţii suplimentare:
tel.: (22) 22-09-96 (persoană de contact – Ion Mazur)
www.api.md