Nume
Parola
Vizualizări: 2917
O zi din viața de legislator a Lilianei Palihovici la Orhei
Orheiul Vechi, 27 Septembrie 2012 — Profesorii, medicii, liceenii, reprezentanții administrației publice centrale și mulți alți cetățeni au fost partenerii de dialog ai Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, la Orhei, în debutul acestei săptămâni.

Problemele și dificultățile cu care se confruntă cetățenii raionului Orhei și soluțiile care pot fi găsite la nivel local și național; calitatea educației; proiectele comune de îmbunătățire a standardelor de viață ale oamenilor – acestea au fost câteva dintre reperele-cheie ale discuțiilor purtate de Liliana Palihovici la Orhei, în calitatea sa de legislator.

Agenda vizitei la Orhai a inclus audiența cetățenilor la sediul Consiliului Raional, o întâlnire cu elevii și profesorii la Liceul Teoretic ”I.L. Caragiale” și un dialog la Centrul Medicilor de Familie din Orhei. La întâlnirile din cadrul vizitei a fost prezent și Președintele raionului Orhei, Ion Ștefîrță.

Un subiect sensibil și foarte important în cadrul vizitei Vicepreședintei Parlamentului, Liliana Palihovici, la Orhei l-a constituit oportunitățile pentru tineri. Liliana Palihovici le-a vorbit tinerilor despre inițiativele Guvernului în domeniul antreprenoriatului pentru tinerii care doresc să-și lanseze afaceri, despre creditarea preferențială și despre potențialul raionului Orhei în acest domeniu.

EDUCAȚIA, O PRIORITATE

”Educația este o prioritate în orice țară care se respectă”, a afirmat Liliana Palihovici în fața celor câteva sute de copii și profesori de la Liceul ”I.L. Caragiale”. ”Ca să reușească în viață, copiii și tinerii trebuie să aibă acces la servicii de calitate și să fie ajutați de adulți”, a spus Vicepreședinta Parlamentului.

Temele vulnerabile din domeniul educației – bacalaureatul, feminizarea sistemului educațional, Codul Educației – au fost, de asemenea, discutate cu elevii și corpul didactic al liceului.

COMUNICAREA ÎN BENEFICIUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE

La Centrul Medicilor de Familie din Orhei Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a afirmat în cadrul dialogului cu personalul și beneficiarii centrului că, de fapt, ”comunicarea dintre factorii de decizie, medici și pacienți trebuie să devină o tradiție, mai ales în acest domeniu-cheie cum este sănătatea publică, care aparține tuturora și fiecăruia”.

Partenerii de discuție de la Centrul Medicilor de Familie au insistat asupra faptului că ”dialogul este binevenit, în special atunci când sunt implementate reformele”.

Directorul Centrului Medicilor de Familie din Orhei, Valentina Gutan, a menționat că ”problemele cu care se confrunta centrul sunt lipsa de cadre și deseori indiferența oamenilor față de propria sănătate. Iar problemele tehnice care apar sunt soluționate cu implicarea Ministerului Sănătății, care este receptiv la solicitările din teritoriu”.

Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a declarat că ”în prezent investițiile în domeniul sănătății sunt semnificative și lucrurile încep să se schimbe în bine”. ”Iar în acest efort în beneficiul sănătății oamenilor sunt necesare acțiuni eficiente ale tuturor”.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului