Nume
Parola
Vizualizări: 2154
Întrevedere Ministrul TIC-directorul proiectului Ceed II
chisinau, 12 Septembrie 2012 — Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor Pavel Filip a avut o întrevedere cu directorul proiectului USAID, Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II ( CEED II ), Douglas Griffith. Ministrul TIC a apreciat calitatea colaborarii cu CEED şi a informat reprezentanţii proiectului despre elaborarea Strategiei Moldova Digitală 2020 şi a Strategiei de Competitivitate a Sectorului TIC. Ambele documente se află acum în faza de definitivare şi urmează să fie prezentate spre aprobare Guvernului până la finele anului curent.

Pavel Filip a menţionat importanţa celor două Strategii care vor asigura o platformă pentru dezvoltarea societatii informationale si a sectorului TIC în Moldova şi vor contribui la creşterea economică a ţării. În acest context, la etapa de implementare ţara noastră va avea nevoie de suportul extern. Ministerul TIC a accentuat că se mizează în mod special pe susţinerea proiectului CEED II, care are experineţă şi bune practici în aplicarea politicilor de dezvoltare sectorială.

Douglas Griffith a salutat elaborarea Strategiei Moldova Digitală 2020 şi a Strategiei de Competitivitate a Sectorului TIC, implementarea cărora va contribui la cresterea competitivitatii economiei, dezvoltarea sectorului TIC dar şi la eradicarea corupţiei şi birocraţiei. Oficialul a confirmat disponibilitatea proiectului CEED II de a susţine Ministerul TIC în procesul de elaborare si implementare a celor două documente strategice, care vor avea un impact pozitiv asupra creşterii economice a Moldovei.

Proiectul CEED II este partener MTIC în organizarea Summitului TIC si contribuie la iniţiativele de dezvoltare a sectorului în baza unui Memorandum de intenţii semnat în 2011.

Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II (CEED II) este un proiect finanţat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care are drept scop sporirea competitivităţi şi eficienţei principalelor industrii din R. Moldova, printre care şi industria tehnologiilor informaţionale.