Nume
Parola
Vizualizări: 2989
Italia se pronunţă pentru un cadru avansat al colaborării RM cu UE
27 Noiembrie 2008 — La 27 noiembrie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dl Alfredo Mantica, Secretar de Stat pentru Afaceri Externe al Italiei, care se află la Chişinău cu prilejul participării la Reuniunea Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Iniţiativei Central-Europene. În cadrul întrevederii, a fost dată o apreciere înaltă dialogului politic moldo-italian, care este marcat de o dinamică pozitivă şi de dorinţa reciprocă de a dezvolta raporturile dintre ambele ţări, recenta vizită în Republica Moldova Ministrului Italian de Externe Franco Frattini fiind elocventă în acest sens. În acelaşi context al intensificării cooperării bilaterale se înscriu şi consultările între Ministerele de Externe desfăşurate la Roma în toamna anului curent. Părţile au salutat deschiderea Ambasadei Italiei la Chişinău care va contribui la amplificarea şi diversificarea relaţiilor moldo-italiene în domenii de interes comun. A fost evocată, de asemenea, importanţa demarării activităţii Secţiei Consulare a Ambasadei în vederea facilitării acordării serviciilor consulare cetăţenilor RM. Secretarul de Stat a fost informat despre importanţa pe care Republica Moldova o atribuie dialogului cu UE în domeniul liberalizării regimului de vize. Au fost aduse mulţumiri pentru sprijinul constant pe care Italia îl acordă demersurilor de integrare europeană a ţării noastre. În acest context tematic, dl V. Ostalep a accentuat poziţia Republicii Moldova privind tratarea diferenţiată în procesul de integrare europeana, precum şi dezideratul de a semna un Acord de asociere cu UE. Dl Alfredo Mantica a ţinut să reitereze sprijinul ferm al Italiei pentru aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi a specificat că ţara sa se pronunţă pentru un Acord consolidat RM-UE, într-un cadru avansat de colaborare moldo-comunitară. Telefon de contact : (373 22) 578254, mob. 068135566 Tel/Fax: (373 22) 578302 E-mail: massmedi@mfa.md Web: http://www.mfa.md Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul