Nume
Parola
Vizualizări: 1840
CCI invită întreprinzătorii să participe la o vizită de studiu în Polonia
Chisinau, 20 August 2012 — În perioada 13-18 octombrie 2012, Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei organizează o vizită de studiu în Polonia, în cadrul Proiectului „Oferirea serviciilor de suport pentru afaceri şi dezvoltare în Moldova şi regiunea Transnistreană”, implementat de CCI a RM cu suportul PNUD.
La vizita de studiu pot participa: reprezentanţi ai asociaţiilor de afaceri şi întreprinzători din diferite regiuni ale Moldovei şi din regiunea Transnistreană, ce activează în domeniile: agricultură şi sectorul agroindustrial, producerea mărfurilor ecologice, eficienţă energetică şi surse alternative de energie. Vor fi avantajate întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul de producere.
Programul vizitei de studiu va derula în următoarele formate: prezentări ale proiectelor de afaceri şi investiţionale, vizitarea întreprinderilor de profil, vizitarea expoziţiilor specializate/alte evenimente promoţionale, întrevederi bilaterale de afaceri.
Termenul limită de depunere a cererii (formularul este anexat): până pe data de 30 august 2012.
Proiectul „Oferirea serviciilor de suport pentru afaceri şi dezvoltare în Moldova şi regiunea Transnistreană” a fost lansat în iulie 2012, având ca obiective şi sarcini familiarizarea cu practicile europene de business, schimbul de experienţă şi studierea celor mai bune practici ale organizaţiilor de afaceri, valorificarea potenţialului de export şi identificarea posibilităţilor de stabilire a cooperării investiţionale şi de afaceri în agricultură şi sectorul agroindustrial, producerea produselor ecologice, eficienţă energetică şi surse alternative de energie.
Informaţii suplimentare:
Rotaru Ludmila; tel.: (+ 373 22) 22-13-91; e-mail: eic@chamber.md.
Pascal Ludmila, tel.: (+ 373 22) 22 – 49 – 83; e-mail: pascal@chamber.md.
www.chamber.md