Nume
Parola
Vizualizări: 2516
Concurs de selectare a unei companii, ONG sau expert în relaţii cu publicul pentru elaborarea Conceptului Campaniei de Comunicare pentru grupurile ţintă din Bazinul Râului Bâc
Chişinău, 16 Iulie 2012 — Centrul Naţional de Mediu anunţă concurs de selectare a unei companii, ONG sau expert în relaţii cu publicul, media, marketing pentru elaborarea Conceptului Campaniei de Comunicare pentru grupurile ţintă din bazinul râului Bâc cu privire la protecţia resurselor de apă.

Obiectivul general al campaniei de comunicare este de a creşte gradul de conştientizare şi de responsabilizare al grupurilor ţintă în vederea protecţiei resurselor de apă din bazinul râului Bâc.

Grupurile ţintă sunt: autorităţile publice locale, organele competente (Inspecţiile Ecologice, Centrele de Sănătate Publică), agenţii economici, instituţiile de învăţământ, populaţia.

Conceptul campaniei de comunicare va consta în elaborarea unei viziuni strategice şi a setului de activităţi necesare pentru fiecare grup ţintă vizat în vederea atingerii obiectivului general.

Ofertele trebuie să conţină următorul set de documente:
• viziune generală asupra campaniei de comunicare vizate (max. 3 pag.)
• termenul de executare a lucrărilor
• preţul de elaborare a conceptului
• experienţa oraganizaţiei/expertului în executarea produselor similare, inclusiv o listă/link-uri a unor proiecte de succes realizate anterior

Aşteptăm ofertele dumneavoastră pînă pe data de 23 iulie 2012, la adresa de e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com. Persoana de contact: Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu, telefon: 022 83 67 27, gsm: 060 17 63 93