Nume
Parola
Vizualizări: 2840
Avocaţii parlamentari salută adoptarea Legii cu privire la minimul de existenţă, dar sînt rezervaţi în legătură cu funcţionalitatea acesteia
Chişinău, 10 Iulie 2012 — Avocaţii parlamentari salută adoptarea Legii cu privire la minimul de existenţă, dar sînt rezervaţi în legătură cu funcţionalitatea acesteia în redacţia adoptată. În opinia avocaţilor parlamentari, legea menţionată va avea un caracter formal, declarativ în condiţiile în care aceasta nu reglementează modalitatea şi etapele de aducere a cuantumului prestaţiilor sociale, salariului minim pe ţară, cel puţin, la nivelul acestui minim.

Fiind invitaţi să avizeze proiectul de lege indicat, avocaţii parlamentari au formulat mai multe propuneri de îmbunătăţire a documentului la compartimentul reglementarea mecanismului de ajustare a prestaţiilor sociale şi salariului minim la nivelul minimului de existenţă.

În special, ombudsmanii au obiectat referitor la sintagma ”reieşind din posibilităţile financiare ale statului” din art. 1, alin. (3), care, în opinia avocaţilor parlamentari, este evazivă. Or, prin articolul 47 din Constituţie statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent.

Avocaţii parlamentari susţin că doar prin ajustarea salariului minim, a pensiei minime şi a plăţilor sociale la cuantumul minimului de existenţă stabilit pe ţară vor fi posibile asigurarea garanţiilor de stat acordate cetăţenilor în obţinerea unui venit minim şi excluderea cazurilor de discriminare a unor categorii de cetăţeni faţă de altele.

E de notat că în rapoartele privind situaţia în domeniul respectării drepturilor omului în Republica Moldova, ombudsmanii au recomandat în mod repetat adoptarea cadrului legal pentru determinarea şi utilizarea minimului de existenţă, al cărui cuantum să fie luat drept bază la calcularea salariului minim, pensiei minime şi plăţilor sociale. Totodată, Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a recomandat autorităţilor Republicii Moldova majorarea pensiilor, astfel încît acestea să permită un standard de viaţă adecvat, şi, ca prim pas, să atingă nivelul minim de subzistenţă. Comitetul îndeamnă statul să-şi intensifice eforturile pentru garantarea unui salariu minim naţional suficient pentru asigurarea unui standard de viaţă adecvat pentru angajaţi şi familiile lor.
În prezent, salariul minim pe ţară este în mărime de 600 lei. Începînd cu 1 mai 2012, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real este stabilit în mărime de 1300 lei.