Nume
Parola
Vizualizări: 2193
Comunicat de presă cu privire la iniţiativa PLDM de punere în practică a Hotărîrii CEDO privind multipla cetăţenie
Chişinău, 25 Noiembrie 2008 — La 21 noiembrie 2008, deputatul în Parlament Vlad Filat, Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a înaintat iniţiativa legislativă privind modificarea Legii nr. 273 din 07.12.2007 şi a Legii nr. 76 din 10. 04. 2008, care impun restricţii pentru persoanele cu multiplă cetăţenie de a ocupa funcţii de demnitate publică. Iar la 24 noiembrie curent, Vlad Filat a sesizat Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii acestor legi. Aceste iniţiative au menirea să ajusteze legislaţia naţională la Constituţia Republicii Moldova, la Convenţia Europeană cu privire la Cetăţenie, la articolul 3, protocol 1 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi să pună în aplicare Hotărîrea CEDO adoptată la 4 noiembrie şi pronunţată la 18 noiembrie 2008. Prin hotărîrea sa, CEDO a constatat că modificările legislative ce ţin de multipla cetăţenie contravin actelor normative europene menţionate mai sus, fapt ce obligă Guvernul Republicii Moldova să aducă propria legislaţie în concordanţă cu legislaţia europeană. Menţionăm că Partidul Liberal Democrat din Moldova a avut întotdeauna o poziţie tranşantă faţă de necesitatea corespunderii actelor legislative naţionale celor europene, iar Hotărîrea CEDO confirmă aprecierea PLDM privind caracterul segregaţionist al actelor normative adoptate de comunişti în problema persoanelor cu multiplă cetăţenie. Serviciul de presă al PLDM