Nume
Parola
Vizualizări: 2996
Inspecția socială a prezentat neregulile depistate în cadrul primelor controale efectuate
Chisinau, 7 Iunie 2012 — Dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, organizate în cadrul Înspecției sociale că la finele anului trecut, Guvernul a înstituit în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei Inspecţia socială care are misiunea să verifice aplicare corectă a legilor care reglementează acordarea ajutorului social, ajutorului pentru perioada rece a anului şi serviciilor sociale.

”Numărul familiilor care beneficiaza de ajutor social este în creștere. In anul 2011 circa 80 de mii de familii cele mai sărace și-au completat bugetele cu acești bani. Peste 80% din familii beneficiare de ajutor social au în componenţa lor cel puţin un copil. Cuantumul mediu al acestei prestații pentru familiile cu copii a constituit - peste 800 lei (dintre care familii cu un copil - 685 lei, cu doi copii - 841 lei, cu trei copii și mai mult - 1115 lei, familii dintr-un membru adult cu copii - 690 lei).

În anul 2012, în Bugetul de Stat sunt prevăzute circa 438 mln lei pentru plata ajutorului social. De aceea, este foarte important ca aceste prestații să fie oferite corect și conform legislației să nu fie făcute abuzuri, fraude sau erori, atît din partea beneficiarilor, cît și din partea celor ce lucrează în sistemul de asistență social”, a precizat dna Valentina Buliga.

Dl Mircea Grigorev, șeful Inspecției sociale a menționat că în perioada lunilor martie – mai curent, inspectorii au efectuat deja un şir de verificări inopinate privind acordarea ajutorului social în raioanele: Nisporeni, Drochia, Orhei, Ialoveni, Ungheni, Călăraşi, Cahul, Teleneşti, Floreşti. Aceste controale continuă și în celelalte raioane.

În context, dl Mircea Grigorev a subliniat că în rezultatul inspecţiei au fost identificate cazuri de nerespectare a legislaţiei în vigoare privind stabilirea şi plata drepturilor de prestaţii sociale, practici administrative incorecte şi plăţi necuvenite.

Între neregulile depistate, șeful Inspecției sociale a enumerat:
1. Acordarea de ajutor social familiilor în care nu toţi membrii adulţi se încadrează într-un statut ocupaţional, care le-ar da dreptul la ajutor social.

2. Declararea eronată a veniturilor familiilor (salarii, pensii, compensaţii nominative, alocaţii sociale de stat, indemnizaţii).

3. Nerespectarea termenului legal de examinare a cererilor pentru acordarea ajutorului social, datele atestate de Inspecţie denotă depăşirea termenului cu pînă la 5 luni.

4. Nerespectarea termenului de înştiinţare în scris a solicitantului despre decizia privind acordarea sau neacordarea ajutorului social sau a ajutorului pentru perioada rece a anului, cu indicarea termenului pentru care a fost stabilit ajutorul, cuantumul acestuia, modalitatea de plată, şi termenii de revizuire a dreptului la ajutor social, precum şi obligaţiile beneficiarului.

5. Declararea eronată a informaţiei despre bunuri si averea familiei, şi alte informaţii.

6. Nerespectarea unei modalităţi unice pentru completarea şi păstrarea dosarelor beneficiarilor/solicitanţilor de prestaţii sociale în cadrul direcţiilor/secţiilor raionale de asistenţă socială şi protecţie a familiei .

7. Corectări şi modificări a informaţiei din cererile de prestaţii sociale de către unii asistenţi sociali sau specialişti din cadrul direcţiilor/secţiilor de asistenţă socială şi protecţie a familiei, fără acordul solicitantului. Sau și mai grav modificarea intenţionată a datelor din cererile de ajutor social, de către colaboratorii unor direcţii/secţii raionale, fapt care duce la schimbarea cuantumului prestaţiei sociale.

În contextul neretgulilor depistate, dna Valentina Buliga a menționat că face trei apeluri:

”1.Autoritățile Publice Locale trebuie să se responsabilizeze la eliberarea actelor în ce privește componența familiei, terenurilor agricole deținute, altor bunuri. Să sesizeze asistenții sociali atunci cînd depisteaza și știu că beneficiarii nu declară veniturile, sunt angajați la negru etc. În același timp, trebuie să lucreze cu angajatorii, fermierii pentru ca aceștea să legalizeze munca zilierilor, să declare locurile de muncă vacante.

2. Asistenții Sociali trebuie să se comporte corect și echidistant cu solicitanții de ajutor social, să nu facă declarații că vor primi sau că nu vor primi ajutor social, pentru ca se crează o impresie eronată. Procedura de elucidare a beneficarilor este una electronica și factorul uman se poate adesea greși și atunci apar foarte multe nemulțumiri din partea cetățenilor. Asistenții sociali să fie difuzori ai informației ce prevede legea și să acționeze în limitele legii, să nu își încalce competențele și mai grav să nu facă abuz de putere pentru ca mai devreme sau mai tîrziu cazurile vor fi descoperite și vor fi pedepsiți conform legislației.

3. Și ultimul apel este către populație, către beneficiarii de ajutor social.
Declarația pe propria răspundere este un act juridic, și atunci cînd depuneți declarații false privind veniturile, proprietățile, bunurile deținute purtați responsabilitate juridică.

Orice încălcare va conduce la aceea că veți fi pedepsiți conform legislației și veți fi obligați să restituiți banii.
Ajutorul social este acordat pentru o anumită perioadă de timp în care Dvoastră trebuie să depuneți efort să depășiți situația grea în care v-ați pomenit. Nu vindeți terenurile agricole și nu înstrăinați bunurile pentru că acest ajutor nu este pe viață.

În situația cînd refuzati serviciul propus pierdeti și dreptul la ajutor social. Cînd vi se oferă un loc de muncă mai prost plătit trebuie să îl acceptați și dacă salariul nu vă oferă minimum garantat de stat vă puteti adresa repetat după ajutor social și veți primi suma ce nu vă asigură minimul garantat de stat”, a spus dna Valentina Buliga.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă