Nume
Parola
Vizualizări: 2390
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei va semna un Acord de colaborare cu Congresului Autorităţilor Locale din Moldova
Chsinau, 29 Mai 2012 — Dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei s-a întîlnit cu reprezentanţii Biroului executiv al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) pentru a discuta posibilităţile de colaborare şi parteneriat între cele două instituţii.

Dna Valentina Buliga a menţionat, în cadrul discuţiilor, că ministerul îşi doreşte o colaborare cu CALM în cadrul dialogului social pentru a o mai bună transparenţă în activitate, precum şi sprijin al autorităţilor locale în implementarea policilor din domeniul muncii şi protecţiei sociale.

“Vrem să stabilim un mecanism viabil de comunicare cu CALM, prin intermediul căruia ne dorim să ajungem în fiecare familie din republică pentru a putea ridica nivelul de informare şi cunoaştere a populaţiei despre reformele demarate, scopul şi beneficiul acestora”, a subliniat dna ministru.

Dna Tatiana Badan, primar al satului Selemet din raionul Cimişlia, Preşedintele Biroului Executiv al CALM a menţionat că Congresul Autorităţilor Locale îşi doreşte un dialog şi parteneriat durabil cu autorităţile publice centrale, inclusiv Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

În cadrul discuțiilor s-a convenit să fie organizate sesiuni de instruire a primarilor cu prevederile normativ-legislative ale domeniului social, precum și să fie semnat un Acord de colaborare între Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei și Congresul Autorităților Locale din Moldova.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă