Nume
Parola
Vizualizări: 963
36 de note conceptuale de propuneri de proiecte, aprobate de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord
Bălți, 18 Mai 2012 — 36 din cele 55 de note conceptuale de propuneri de proiecte, depuse în etapa întîi a celui de-al doilea Apel de Propuneri de Proiecte 2 (APP2), au fost aprobate de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), reunit într-o ședință ordinară în a doua jumătate a zilei de vineri, 18 mai. 19 note conceptuale au fost respinse, deoarece nu au întrunit condițiile de eligibilitate.

Şedinţa a început cu un minut de reculegere în memoria primadonei Operei Naționale din Republica Moldova Maria BIEȘU.

Ion PAREA, președintele CRD Nord, a salutat membrii consiliului, îndemnîndu-i la colaborare eficientă cu toate structurile implicate în cel de-al 2-lea Apel de Propuneri de Proiecte.

Ordinea de zi a ședinței a cuprins trei subiecte: 1) Audierea Raportului de evaluare a notelor conceptuale de propuneri de proiecte depuse în cadrul APP 2 și stabilirea listei proiectelor prioritare; 2) Audierea raportului privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională; 3) Actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord şi elaborarea Planului Operaţional Regional Nord 2013-2015.

Directorul Direcției Generale Dezvoltare Regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Valerian BÎNZARU, a spus că MDRC va întreprinde activitățile de rigoare pentru a consolida capacitățile CRD Nord în scopul implicării cu succes în activitățile din domeniu. MDRC, potrivit directorului DGDR, va desfășura ample activități pentru a finisa cu succes procesul de actualizare a strategiilor de dezvoltare regională.

La rîndul său, Ion BODRUG, directorul ADR Nord, a salutat prezența membrilor CRD Nord și a menționat faptul că toți actorii regionali trebuie să-și unească eforturile în beneficiul Regiunii Nord. „Pentru Regiunea Nord, anul 2012 se dorește a fi un an de succes. Numai cu eforturi comune, ADR Nord va continua să fie prima instituție de profil din țară la capitolul îndeplinirea cu succes a tuturor obiectivelor pe care ni le-am propus”, a spus directorul Ion BODRUG.

Prezent la ședință, vicepreședintele Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, deputatul Iurie ȚAP, a menționat că toate structurile implicate în procesul de dezvoltare regională vor obține succese dacă vor avea o colaborare bună. Deputatul s-a arătat optimist în vederea modului de implementare a Legii 438.

După audierea raportului de evaluare a notelor conceptuale de propuneri de proiecte, membrii CRD Nord au inițiat dezbateri și discuții cu privire la raport.

Ședința a fost deliberativă, la ea participînd 33 de membri CRD Nord, din totalul de 48. În cadrul ședinței a fost audiat și raportul privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională în Regiunea de Dezvoltare Nord. În acest sens, Inga COJOCARU, șefa Secției planificare strategică și programare, a adus la cunoștință informații cu privire la actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord și etapa la care se află acest proces.

APP 2 a fost declarat deschis pentru perioada 27 martie - 10 mai a.c. Odată cu încheierea ETAPEI ÎNTÎI, la ADR Nord au fost depuse 55 de note conceptuale de propuneri de proiecte. După examinarea acestora de către o comisie specială și aprobarea lor la ședința CRD Nord din 18 mai a.c., urmează ETAPA DOI, în cadrul căreia vor fi elaborate și depuse cererile complete de finanțare.

Pentru mai multe informații, accesați site-ul ADR Nord - www.adrnord.md.