Nume
Parola
Vizualizări: 3511
Schimbările de ultima oră la Legea Nediscriminare denotă laşitatea Guvernului!
Chişinău, 11 Mai 2012 — Autorităţile moldoveneşti au cedat presiunilor comunităţii conservative şi au introdus nişte modificări la proiectul Legii Nediscriminare, fapt care ar putea limita drepturile mai multor persoane.

Ieri după-amiază Guvernul Republicii Moldova a aprobat varianta finală a proiectului „Legii cu privire la egalitatea de şanse”, care anterior se numea „Legea cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării”. Din păcate, modificările nu s-au limitat doar la titlul documentului, ci şi la conţinutul acestuia. Din lista criteriilor de discriminare fiind excluse sintagmele: orientarea sexuală, dar şi stare a sănătății, avere și origine socială.

Amnesty International Moldova condamnă modificările respective, deoarece acestea subminează valoarea legii întru apărarea Drepturilor Omului. Excluderea sintagmelor respective privează persoanele care se consideră discriminate, din cauza că sunt bolnave, sărace, au o altă orientăre sexuală, de şanse de a le fi remediate drepturile. Atât Consliiul pentru prevenirea şi combaterii discriminării, cât şi instanţele de judecată vor avea mâinile legate din simplul motiv că legea în versiunea actuală este un mecanism incomplet şi ineficient de apărare a Drepturilor Omului.

Cristina Pereteatcu, Director executiv Amnesty International Moldova, a declarat: „Acţiunea guvernanţilor este una regretabilă şi denotă că nu sunt capabili să-şi apere propriile iniţiative legislative. Înţelegem ca cei de la putere sunt adesea nevoiţi să adopte decizii aflându-se între ciocan şi nicovală – însă a fi lider înseamnă capacitatea şi curajul de a lua decizii responsabile, fără compromisuri de dragul ratingului”.

Amnesty International Moldova sugerează autorităţilor să ia o atitudine serioasă faţă de proiectul legii respective şi să înlăture lacunele de ultima oră.

SFÂRŞIT/

Document Public

Contact: Nichita Gurcov, ofiţer de presă
+373 22 83 58 08, ext. 11 +373 79 66 31 32 media@amnesty.md