Nume
Parola
Vizualizări: 4151
Primele cinci curricula universitare, în ajun de Revelion 2012
Chişinău, 29 Decembrie 2011 — La iniţiativa din 2010 a viceministrei educaţiei, Loretta Handrabura, au fost elaborate primele cinci curricula universitare, la disciplinele limba română, istorie, chimie, matematică şi limba franceză.
„Am simţit necesitatea acestora, profesînd la o catedră universitară din 1992 şi pînă în prezent. Programele analitice ale unui curs se deosebeau atît de mult de la o instituţie la alta, încît, uneori, aveam impresia că nu pregăteam/pregătim toţi aceeaşi specialişti (filologi, profesori, economişti, jurişti etc.) . În altă ordine de idei, pentru a realiza şi asigura mobilitatea internă a studenţilor, una dintre condiţii este ca 60% din conţinuturile unui curs să coincidă, în cazul în care acesta este predat la facultăţile mai multor instituţii universitare. 40% rămîn a fi conţinuturi la alegerea autorului cursului şi la decizia catedrei. Aceste programe curriculare au menirea de a înainta cerinţe unice de elaborare a documentelor curriculare şi care ar facilita mobilitatea academică internă , dar şi ar contribui la îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional în universităţi”, argumentează viceministra educaţiei, Loretta Handrabura.
Elaborarea şi definirea noilor generaţii de programe curriculare universitare este unul din obiectivele prioritare ale asigurării calităţii în învăţămîntul superior. În context, odată cu implementarea noului Plan cadru în învăţămîntul superior, în anul de studii 2011-2012, au fost elaborate şi editate primele cinci curricula univerisitare la Didactici particulare. Aceste curricula au fost elaborate în cadrul proiectului „Psihopedagogia centrată pe cel care învaţă”, implementat de către USM şi susţinut financiar de UNICEF.
“Curricula la Didactici particulare (l.română, istorie, chimie, matematică, l.franceză) sunt elaborate şi în contextul noii viziuni curriculare, care centrează acţiunea educaţională nu pe conţinuturi, ci pe formarea de competenţe educaţionale complexe, a necesitătii situării studentului şi a activităţii de învăţare-formare în centrul procesului educaţional”, a declarat Nadejda Velişco, şef direcţie, direcţia învăţămînt superior.
Aceste programe curriculare au fost discutate cu reprezentanţii universităţilor, care pregatesc la domeniul 14 “Stiinte ale Educatiei” şi sunt primele de acest gen.
Ministerul Educaţiei va continua coordonarea procesului de elaborare a curricula universitară şi la alte didactici particulare, precum fizica, biologia, limbi străine, geografia, informatica, invăţămînt preşcolar şi primar etc.
Este doar un început, afirmă viceministra educaţiei, Loretta Handrabura, pe care mă bucur că l-am demarat. Îmi pun toată speranţa că într-un timp rezonabil vom avea curricula pentru disciplinele de la toate domeniile de formare profesională.