Nume
Parola
Vizualizări: 2746
VICEMINISTRA EDUCAŢIEI, LORETTA HANDRABURA, A EFECTUAT O VIZITĂ DE LUCRU, ÎN CADRUL UNEI DELEGAŢII OFICIALE, LA MAI MULTE INSTITUŢII PENITENCIARE DIN ROMÂNIA
Chisinau, 12 Decembrie 2011 — Vizita de lucru a delegaţiei RM în unităţi penitenciare, aflate în Regiunea Nord Est - Moldova, precum şi la Direcţia Generală a Asistenţă Socială Bârlad, se înscrie în contextul relaţiilor de prietenie şi colaborare existente între Departamentul Instituţiilor Penitenciare din ţara noastră şi sistemul penitenciar din România

Delegaţia a fost formată din 10 membri şi anume: doamna Loretta Handrabura,viceministră a educaţiei, domnul Veaceslav CEBAN, colonel de justiţie, directorul general al Departamentului Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova, domnul Alexei Braducean-Dulgher, şef al Direcţiei Securitate Internă din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, precum şi alţi specialişti. Delegaţia moldovenească a fost însoţită şi de către domnul Marius Valsan, director executiv al Asociaţiei „New Chance” Bârlad.

Membrii delegaţiei au vizitat penitenciarul de maximă siguranţă din Iaşi, Direcţia Generală de Asistenţă Socială Bârlad, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, Centrul de Reeducare Tîrgu Ocna, Penitenciarul Spital Tîrgu Ocna şi Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău.

Delegaţia a vizitat de asemena Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna. În cadrul şedinţei de lucru au fost abordate subiecte care vizează cunoaşterea particularităţilor sistemului penitenciar românesc, procesul de selecţie şi formare iniţială a personalului de penitenciare, prezentarea activităţii didactice desfăşurate la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, Penitenciarul de Minori şi Tineri Bacău şi a metodelor de predare existente în instituţiile specializate în formarea personalului de penitenciare din România.

În baza Hotărârii Guvernului României nr 727 din 19.10.1994, începând cu anul 1997, Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna asigură în fiecare an şcolarizarea unui număr de 10 tineri din Republica Moldova în domeniul execuţional penal, a căror diplomă de specializare obţinută în România este recunoscută în ţara de origine.

Această acţiune se desfăşoară sub auspiciile unor relaţii de prietenie şi colaborare între Departamentul Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor din România.