Nume
Parola
Vizualizări: 2919
CCI vă invită să fiți partenerul nostru la organizarea Programului de afaceri al expoziţiei naţionale multiramurale „FABRICAT ÎN MOLDOVA”
Chisinau, 28 Noiembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova vă invită să fiți partenerul nostru la organizarea Programului de afaceri al expoziţiei naţionale multiramurale „FABRICAT ÎN MOLDOVA”, ediția a XI-a, ce se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 4 februarie 2012, la Chişinău, CIE „Moldexpo”.
Principalul scop al programului de afaceri – prezentarea şi analiza principalelor aspecte ale modernizării, inclusiv tehnologice, a economiei moldoveneşti, dezvoltării antreprenoriatului şi pregătirii profesionale a cadrelor, tehnicilor eficiente în vânzări, creşterii competitivităţii produselor şi serviciilor autohtone, parteneriatului public-privat, politicii financiare şi de impozitare, activităţii economice şi investiţionale externe, protecţiei proprietăţii intelectuale, etc.
Formatul desfăşurării programului adițional: seminare, mese rotunde, conferinţe, forumuri, master-class-uri, prezentări, training-uri, etc.
Propunându-vă parteneriatul în vederea organizării programului de afaceri al expoziției, CCI vă va oferi posibilitatea exclusivă de a promova publicului larg activităţile desfăşurate de Dvs.
CCI a RM este dispusă să examineze orice tip de ofertă venită din partea Dvs, care corespunde obiectivelor şi specificului expoziţiei naţionale.
Formularul de participare la programul de afaceri este anexat aici
Informații suplimentare:
Direcţia Târguri şi Expoziţii, director – Marina Petrov,
tel. /fax: (22) 23 84 10, 21 07 25,
e-mail: Petrova@chamber.md, fair@chamber.md
www.chamber.md