Nume
Parola
Vizualizări: 3126
În cadrul Zilei Naționale a Vinului, CCI a premiat învingătorii concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocului de aur 2011”
Chisinau, 8 Octombrie 2011 — Pe 8 octombrie 2011, în cadrul Zilei Naționale a Vinului, învingătorii ediției a X-a a concursului pentru cel mai bun vin de casă, ”Polobocul de aur”, au primit distincțiile. Premiul Mare, „Polobocul de Aur”, a fost înmânat de către Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministru al Economiei. 8 vinificatori din Cahul, Călărași, Căușeni, Ialoveni, Orhei și Vulcănești au primit câte un butoi de 120 litri, iar alți 2 vinificatori din Cahul și Căușeni s-au ales cu premii speciale – butoiașe a câte 50 litri.

La etapa regională a ediţiei a X-a a „Polobocului de aur”, organizată în perioada februarie-martie curent, la filialele Cahul, Găgăuzia, Hânceşti, Orhei, Tighina şi Ungheni ale Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, au participat circa 500 de producători de vin de casă - persoane fizice din diferite raioane.

Degustarea de la etapa republicană a concursului a avut loc pe 25 martie 2011, la Chişinău, la „Casa Vinului”, la ea fiind prezentate 70 de mostre de vinuri ale 60 de gospodari.

În cadrul ceremoniei de premiere, Gheorghe Cucu, președinte al Camerei de Comerț și Industrie a RM, a menționat că, spre deosebire de alte băuturi, fie ele alcoolice, răcoritoare sau de altă natură, vinul are o semnificația aparte pentru poporul nostru. Deoarece de la nicio sărbătoare moldovenească nu lipsește această licoare tradițională, ar fi fost păcat, dacă nu am fi avut Ziua Națională a Vinului. Iar pentru că vinul de casă este cartea de vizită a fiecărui gospodar, Camera de Comerț și Industrie, deja al 10-lea an consecutiv, organizează concursul ”Polobocul de aur”, premiindu-i pe cei mai iscusiți producători ai vinului de casă. Trofeul concursului este unul cum nu se poate mai potrivit. În luna lui Brumărel, când în mai toate gospodăriile de la ţară miroase a struguri şi a must,”Polobocul de aur” la sigur își va găsi locul în beci.

Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministru al Economiei, a apreciat pozitiv faptul că CCI a Moldovei organizează un asemenea concurs, accentuând că producătorii vinului de casă, similar marilor producători, trebuie susținuți și promovați. ”Nu este chiar atât de ușor să concurezi la o asemenea competiție, deoarece fiecare bun gospodar din Republica Moldova face vin de casă, iar evaluarea calității acestuia vine din partea prietenilor, rudelor, vecinilor. Marele premiu, «Polobocul de aur» este prestigios, vinul de casă fiind degustat de experți în domeniu. Îi felicit pe învingătorii concursului și deoarece și eu fac vin de casă, voi participa la ediția viitoare a «Polobocului de aur»”.

Condrea Gheorghe din or. Ialoveni a luat premiul mare la nominalizarea Vin de desert, categoria Cel mai bun vin roșu. Referindu-se la oportunitatea desfășurării unui asemenea concurs, el a afirmat că ”Polobocul de aur” este binevenit, pentru că susține țăranii care se străduiesc să facă vin bun. ”Am participat la mai multe ediții ale concursului, pentru a vedea cum va fi apreciat de către profesioniști vinul pe care îl produc. Mă bucur că am luat trofeul și la ediția din anul curent, or, concurența este mare, ne stimulează. Astfel, calitatea vinului crește, iar premiul devine și mai prețios. Pentru ca vinul să fie bun, trebuie depus mult suflet în munca pe care o faci, dar mai trebuie să respecți și tehnologia și, desigur, trebuie să-ți fie dragă această îndeletnicire”.
Anatol Balanuţa, preşedintele juriului de degustare, şef al catedrei Enologie a Universităţii Tehnice, profesor, vicepreşedinte al comitetului organizatoric, a accentuat calitatea înaltă a vinurilor participante la concurs, ceea ce demonstrează evoluţia abilităţilor vinificatorilor amatori. Sursa citată consideră că și statul trebuie să manifeste interes pentru stimularea producerii vinurilor calitative de casă. Fiind o tradiţie frumoasă, aceasta nu trebuie neglijată, ci valorificată pentru dezvoltarea turismului rural. Vinurile fabricate la întreprinderi sunt destinate preponderent pentru export, pe când vinurile din gospodăriile mici reprezintă specificul zonei respective. Multe dintre vinurile de casă participante nu cedează prin nimic vinurilor de la întreprinderi, putând concura chiar şi la concursuri internaţionale.

Concursul „Polobocul de Aur” are 4 nominalizări, fiecare dintre care conţine 2 categorii: vin alb şi vin roşu. La competiţie au fost depuse mostre de vinuri de casă naturale (fără adaosuri), produse în anii trecuţi şi vinuri tinere (produse în 2010), cu indicarea denumirii vinului, anului de fabricaţie, sortului de struguri folosit la producerea acestuia.

Concursul ”Polobocul de aur” este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu scopul de a-i remarca pe cei mai buni producători ai vinului de casă, a promova tradiţiile naţionale de fabricare a vinurilor moldoveneşti în condiţii casnice, a ridica cultura de consum şi a facilita schimbul de experiență între producătorii vinului de casă. Sponsor al ediţiei a X-a a concursului a fost „Casa Vinului”.
În cadrul ”Zilei Naționale a Vinului”, câștigătorii „Polobocului de aur 2011” au expus la standul CCI mostre ale vinurilor premiate.

Învingătorii concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de aur-2011”
PREMIUL MARE „Polobocul de Aur”
Nominalizarea: Vin tânăr din soiuri tehnice
Categoria : Cel mai bun vin alb
CERVENI PIOTR – ALIGOTE – or. Vulcănești

Nominalizarea : Vin tânăr din soiuri tehnice
Categoria : Cel mai bun vin roşu
CRUDU Alexandru – SAPERAVI – or. Orhei

Nominalizarea : Vin tânăr din soiuri hibride
Categoria : Cel mai bun vin alb
TATARU Alexandru – NOUA – s. Vălcineț, r-l Călărași

Nominalizarea : Vin tânăr din soiuri hibride
Categoria : Cel mai bun vin roșu
ROMANIUC Mihail – RAINDOR – or. Orhei

Nominalizarea : Vin de casă din anii trecuţi păstrat mai mult de un an
Categoria : Cel mai bun vin roşu
IURCO Roman – MERLOT - 2008 – s. Ucrainca, r-l Căușeni

Nominalizarea : Vin de casă din anii trecuţi păstrat mai mult de un an
Categoria : Cel mai bun vin alb
ARHIP Tudor – ALIGOTE-2009 – s. Sadova, r-l Călărași

Nominalizarea : Vin de desert
Categoria: Cel mai bun vin roșu
CONDREA Gheorghe – CAHOR - 2006 – or. Ialoveni

Nominalizarea : Vin de desert
Categoria: Cel mai bun vin alb
CHIRONDĂ Alexandru – TRANDAFIRUL MOLDOVEI – s. Roșu, r-l Cahul

PREMIU SPECIAL
1. BEJAN Mihail – GINGĂȘIE – s. Taraclia de Salcie, r-l Cahul
2. GOGU Gheorghe – CAHOR-2009 – or. Căușeni
www.chamber.md