Nume
Parola
Vizualizări: 2916
În ce măsură avem capacitatea de a absoarbe fondurile pentru dezvoltare venite din exterior?
1 Septembrie 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta vineri, 2 septembrie 2011, ora 10:00, studiul „Evaluarea capacităţii de absorbţie a asistenţei externe”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

La lansare sunt invitaţi reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, misiunilor diplomatice şi organizaţiilor internaţionale rezidente în Republica Moldova, ONG-urilor şi mass-media.

Cercetarea este efectuată de un grup de experţi selectaţi de IDIS „Viitorul” – Leonid Litra, Corina Gaibu, Valentin Lozovanu şi Viorel Gîrbu – şi examinează capacitatea de absorbţie a asistenţei externe, pornind de la analiza structurii şi mecanismului actual de gestionare a asistenţei oficiale externe, şi insistând pe impactul ei asupra procesului de dezvoltare a ţării.

Or, până acum nu a fost făcută nicio evaluare a ceea ce şi-a propus să realizeze Guvernul prin o serie de documente ambiţioase de planificare strategică: Strategia de creştere economică şi de reducere a sărăciei, Strategia Naţională de Dezvoltare. În analiza lor, autorii au mizat şi pe răspunsurile funcţionarilor publici de la toate ministerele şi de la 40 de primării la un chestionar tematic şi pe interviuri în profunzime cu angajaţi ai organizaţiilor internaţionale care oferă asistenţă pentru dezvoltare.

Studiul a fost elaborat cu suportul financiar al fundaţiei germane Hanns Seidel, cu care IDIS „Viitorul” are încheiat un acord de cooperare pe trei ani.