Nume
Parola
Vizualizări: 3838
Invitaţie la Lecţia Publică „Rele tratamente discriminatorii în bază de dizabilitate în Moldova”
Chișinău, 29 Iunie 2011 — Asociaţia Promo-LEX şi Equal Rights Trust invită la Lecţia Publică „Rele tratamente discriminatorii în bază de dizabilitate în Moldova”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Consolidarea Protecţiei Juridice şi Sporirea Nivelului de Conştientizare cu privire la aplicarea relelor tratamente pe motiv de discriminare în Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană”, proiect finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Democraţie şi Drepturile Omului (IEDDO) şi co-finanţat de PNUD Moldova în cadrul „Proiectului Comun al Agenţiilor ONU din Republica Moldova pentru Promovarea şi Protecţia Drepturilor Omului”.

Evenimentul va începe cu lansarea Buletinului „The Equal Rights Review”- ediţia a șasea care este dedicată egalității în sănătate. „The Equal Rights Review” este o publicaţie semestrială editată de The Equal Rights Trust care se axează pe tematica egalităţii de drepturi şi combaterii discriminării. Publicaţia a fost tradusă în limba Română şi va fi distribuită participanţilor din cadrul lecţiei publice.

Discuţiile din cadrul lecţiei publice se vor axa pe următoarele subiecte: rele tratamente bazate pe dizabilitate în Moldova: concepte, tendințe, strategii de litigare; perspective internaţionale în domeniu.
Vorbitori în cadrul lecţiei publice vor fi: Doina Ioana Străisteanu, avocată în cadrul proiectului, Asociaţia Promo-LEX; Libby Clarke, juristă în cadrul The Equal Rights Trust.

La eveniment sunt invitaţi jurişti, avocaţi, judecători, procurori, studenţi din cadrul facultăţilor de drept şi jurnalism, precum şi reprezentanţii ai ONG din domeniul drepturilor omului și social, apărători ai drepturilor omului, presa.

Evenimentul va avea loc la 7 Iunie 2011, cu începere de la orele 17.00 în incinta Bibliotecii Publice de Drept (str. Armeneasca nr. 42).

Numărul de locuri este limitat, respectiv, doritorii de a participa la acest eveniment sunt rugaţi să-şi confirme prezenţa până la data de 5 Iunie 2011 ora 17:00 la Tel (+373 22) 449626, GSM 069177101 sau să expedieze un mesaj la adresa olga_manole@promolex.md

Persoana de contact: Olga Manole, Coordonator de proiect, Asociaţia Promo-LEX / www.promolex.md