Nume
Parola
Vizualizări: 4062
Lansare de proiect: „Drepturile Omului – Jurnaliştii pentru un public informat”
Chişinău, 27 Iunie 2011 — Amnesty International Moldova, în parteneriat cu Centrul pentru Jurnalism Independent, lansează un nou proiect destinat jurnaliştilor din Republica Moldova – „Drepturile Omului:Jurnaliştii pentru un public informat”.

Scopul proiectului este de a contribui la stabilirea unei culturi de conştientizare şi promovare a tuturor drepturilor omului, care va permite jurnaliştilor şi redactorilor să abordeze subiecte de interes public ținând cont de drepturile fundamentale ale omului.Obiectivele proiectului includ sensibilizarea publicului larg prin mijloacele mass media cu privire la drepturile omului şi necesitatea protejării acestora pentru construirea unei societăţi cu adevărat democratice şi libere.

Proiectul presupune organizarea a 6 ateliere de lucru care vor acoperi următoarele subiecte-cheie în domeniul drepturilor omului:

1. Abolirea pedepsei cu moartea
2. Combaterea torturii
3. Drepturile social-economice şi cele culturale
4. Justiţia internaţională
5. Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului
6. Principiul nediscriminării

Proiectul este destinat jurnaliştilor începători şi celor cu experiență medie. Proiectul va implica experţi din cadrul Amnesty International Moldova şi Centrului pentru Jurnalism Independent, precum şi jurnalişti independenţi renumiţi.

Pe durata proiectului, participanții la ateliere vor fi încurajaţi să elaboreze materiale de diferite genuri care vor explica sau promova drepturile omului. Autorii celor mai reuşite materiale vor beneficia de stagii peste hotare. De asemenea, activiştii în domeniul drepturilor omului vor fi instruiți cum să comunice eficient cu mass media.

Proiectul va dura timp de un an. Acesta este finanţat de Fundaţia Est-europeană şi Black Sea Trust (Fundaţia „German Marshall Fund”).

Proiectul „Drepturile omului – jurnaliştii pentru un public informat” este realizat de „Amnesty International” prin intermediul Fundaţiei Est-Europeane, din resursele acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida/Asdi), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Eurasia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Sida/Asdi, DANIDA, Fundaţiei Eurasia, USAID şi/sau a Guvernului American.

SFÂRŞIT/

Document Public

Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi:

Amnesty International Moldova: Tel. +373 22 83 58 08 Email: info@amnesty.md