Nume
Parola
Vizualizări: 4135
O gunoiște de 10 mii pachete de țigări pentru sensibilizarea fumătorilor
Chisinau, 1 Iunie 2011 — Zece mii pachete de țigări – atât au reușit să colecteze de la fumători membrii ONG-ului “Model Art”, care întrunește actori profesioniști de la teatrul de revistă “Ginta Latină” și teatrul “Eugene Ionesco, mormanul de pachete adunate fiind expus ieri, de Ziua Mondială fără Tutun la parterul unui centru comercial din capitală cu scopul de a-I sensibiliza pe fumători și a-i determina să renunțe la fumat.

Prezent la eveniment, dl Ion Șalaru, vicedirector al Centrului Național de Sănătae Publică a menționat că 10 mii pachete de țigări ar reprezenta tocmai cantitatea pe care un fumător ar putea-o consuma pe durata vieții sale, în cazul în care nu este afectat de vreo maladie, care să îi curme viața mai devreme.

Jarno Nabicht, președintele Biroului OMS de Coordonare în Republica Moldova a menționat la rândul său că fumatul este recunoscut ca fiind a doua cea mai importantă cauză de deces, care poate fi prevenită. Victimele tutunului sunt mai numeroase decât cele făcute de drogurile ilegale, accidentele rutiere, crimele şi HIV/SIDA, calculate la un loc. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, anual, 5 milioane de persoane își pierd viața din cauza bolilor asociate tutunului (unul din zece adulți), în present, în lume, înregistrându-se peste 1, 1 miliarde de fumători, 80% dintre care se află în țările cu venituri mici și medii.

Prin acțiunea lansată, Vitalie Jacotă, directorul “Model Art” spune că a dorit să deschidă ochii fumătorilor și să conștientizeze răul pe care și-l fac cu fiecare țigară aprinsă, ce le scurtează viața. Despre aceasta demonstrează mai multe studii științifice, prin care cel din Marea Britanie, realizat de-a lungul a 50 de ani, care a a avut niște rezultate incredibile. Autorii au stabilit că renunţarea la fumat la vârsta de 30, 40, 50 sau 60 ani a determinat prelungirea speranţei de viaţă cu 10, 9, 6 şi respectiv 3 ani. Acelaşi studiu a reiterat concluzia că bărbaţii care au fumat ţigări până la vârsta decesului au murit cu 10 ani mai devreme decât colegii de generaţie nefumători.

Chiar dacă la prima acțiune publică de acest fel, desfășurată de către ONG-ul “Model Art” și Centrul Național de Sănătate Publică, fumătorii nu prea au avut curajul să se despartă de pachetele de țigări, organizatorii au informat că asemenea acțiuni vor fi reluate.