Nume
Parola
Vizualizări: 1675
CCI vă invită la prezentarea companiei spaniole „CONCEPT AND HEALPH SL”, specializată în producerea materialelor de construcţie
Chisinau, 15 Martie 2011 — Pe data de 23 martie 2011, la orele 10-00, la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei (mun. Chişinău, bd. Ştefan cel mare 151), CCI vă invită să participaţi la prezentarea tehnologiilor, produselor şi serviciilor companiei spaniole „CONCEPT AND HEALPH SL", specializată în domeniul construcţiilor.

De mai bine de un an, cu baza sa ştiinţifică şi tehnologică, compania „CONCEPT AND HEALPH SL" este prezentă pe piaţa construcţiilor din Republica Moldova. Ea îşi concentrează activitatea asupra proiectării, construirii şi decorării arhitectonice în baza materialelor avansate (nanostructurate), orientându-şi misiunea spre calitatea vieţii clienţilor săi.

Cu ajutorul nanoparticulelor, materiale precum nisipul, sticla, fierul, obţin proprietăţi excepţionale, prezentând o înaltă valoare adăugată produselor şi conferindu-le un nivel înalt de competitivitate.

Produsele întreprinderii „CONCEPT AND HEALPH SL": materiale de construcţie, materiale pentru finisare, beton etc .

Avantajele produselor „CONCEPT AND HEALPH SL": economisirea timpului în executarea lucrărilor; cost şi proiecte personalizate - limita o impune imaginaţia clientului; auto-curăţarea, izolarea termica şi acustică, protecţia contra razelor ultraviolete, protecţia contra coroziunii şi impermeabilitatea.

Compania „CONCEPT AND HEALPH SL" dispune de un atelier electromecanic de instruire practică în Moldova, pentru pregătirea în dirijarea instrumentelor specializate şi aplicarea tehnologiilor proprii.

Prezentarea are drept obiectiv principal familiarizarea reprezentanţilor companiilor de construcţie cu NANOTEHNOLOGIILE de ultimă oră, precum şi cu tendinţele şi produsele companiei „CONCEPT AND HEALPH SL".

Pentru a participa la prezentarea tehnologiilor, tendinţelor şi produselor companiei spaniole „CONCEPT AND HEALPH SL", vă rugăm să vă înscrieţi prin e-mail: dre@chamber.md şi eic@chamber.md sau telefon: 23 87 70 sau 22 13 91, până la data de 22 martie 2011.

Participarea este gratuită

Informaţii suplimentare şi confirmări:

Secţia Relaţii Externe a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;

tel: (22) 23 87 70; 22 13 91.
Responsabili: Inga Leontean, Rotaru Ludmila.
www.chamber.md