Nume
Parola
Vizualizări: 1845
Învingătorii concursului „MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2010” au fost premiaţi
Chisinau, 4 Februarie 2011 — Joi, 3 februarie 2011, în cadrul unei ceremonii solemne, învingătorii concursului „Marca comercială a anului 2010” au fost premiaţi. Concursul „Marca comercială a anului” este iniţiat de Camera de Comerţ şi Industrie şi se organizează în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, fiind un concurs profesionist ce se desfăşoară anual, din 2003.
La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, ai corpului diplomatic acreditat în RM, organizaţii şi proiecte de susţinere a businessului, agenţi economici.
În premieră, în cadrul manifestării a fost organizată Aleea Mărcilor Comerciale ce au participat la concurs.
La ediţia a VIII-a a concursului „Marca comercială a anului” au participat 86 proiecte ale 69 de companii, ce au concurat la 7 nominalizări şi 16 categorii.
Anul curent, în cadrul concursului a apărut o nominalizare nouă: „Rebranding”. Tradiţional sunt premiaţi şi învingătorii nominalizărilor: „Debutul anului”, Marca comercială „Export”, Marca comercială „Inter”, Marca comercială „Profi”, Marca comercială „Responsabilă Social”, „Aprecierea Consumatorilor” şi nominalizarea închisă „Reputaţie şi Încredere”.
Activităţile ce ţin de desfăşurarea şi totalizarea rezultatelor competiţiei sunt efectuate de către Comitetul Organizatoric, care este format din oameni de ştiinţă, specialişti în domeniul marketingului, publicităţii, proprietăţii intelectuale etc. Pentru a stabili învingătorii nominalizării „Aprecierea consumatorilor”, este efectuat un studiu de marketing în rândul consumatorilor din nordul, centrul şi sudul republicii.
Distincţiile din anul curent sunt: marele premiu - „Mercuriul de Aur”, Medalia de Aur, Medalia de Argint şi Medalia de Aur „Patrimoniul Republicii”.
Printre mărcile comerciale ce au obţinut distincţii la ediţia a VIII-a a concursului sunt: Barza Albă, Confort, Domniţa, Filleti, Ionel, Litera, Moldcell, Moldtelecom, Naturalis, Orange, Polimobil, Viorica Cosmetic, Zorile ş.a.
Nominalizările concursului „Marca comercială a anului” se fac conform:
A. Criteriilor de consum, nominalizarea „Aprecierea consumatorilor” - sunt desemnate mărci comerciale clasate pe primele locuri în rating-urile acestora în rândul consumatorilor , atât conform criteriilor de popularitate, cât şi conform indicilor de preferinţă.
B. Criteriilor de profesionalism
- Nominalizarea „Debutul Anului” - pentru cea mai reuşită lansare a mărcii comerciale pe piaţa autohtonă în anul de concurs;
- Nominalizarea „Export" - pentru cea mai eficientă strategie ce a adus rezultate considerabile la ieşirea pe noi pieţe (mărci autohtone ce s-au lansat pe pieţe externe);
- Nominalizarea „Inter" - marca străină ce se promovează activ pe piaţa moldovenească;
- Nominalizarea „Profi" - cea mai de succes strategie de durată a mărcii comerciale (mai mult de 5 ani) pe piaţa Moldovei; pot participa mărcile comerciale autohtone;
- Nominalizarea „Marca Comercială Responsabilă Social" - popularizarea responsabilităţii sociale a businessului pe teritoriul republicii; la nominalizare pot participa atât mărcile comerciale autohtone, cât şi cele străine;
- Nominalizarea „Rebranding” - la această nominalizare sunt invitate să participe atât mărcile comerciale autohtone, cât şi cele străine, care şi-au schimbat componentele lor individuale (numele, logo-ul, elementele de identitate vizuală), cu scopul de a spori loialitatea clienţilor, precum şi unicitatea mărcii.
- Nominalizarea închisă „Reputaţie şi Încredere” - la această nominalizare nu se primesc cereri de participare, distincţiile fiind conferite prin decizia Comitetului Organizatoric.
Obiectivele principale ale concursului sunt: contribuirea la unificarea eforturilor producătorilor naţionali în activitatea de antreprenoriat, aprecierea celor mai reuşite proiecte în domeniul creării şi promovării mărcilor comerciale autohtone pe piaţa internă şi externă.
Conform Regulamentului concursului, la „Marca comercială a anului” pot participa întreprinderi şi organizaţii cu diverse forme de proprietate, persoane juridice înregistrate în Republica Moldova, care produc bunuri materiale şi/sau prestează servicii pe teritoriul ţării.
www.chamber.md