Nume
Parola
Vizualizări: 2757
Asociaţiile de business recomandă autorităţilor şi partidelor politice să ţină cont de priorităţile legislative ale mediului de afaceri
10 Noiembrie 2010 — În ultima jumătate de an, o parte din priorităţile legislative ale Agendei Naţionale de Business 2010 s-au regăsit în proiecte de legi sau legi adoptate. Printre acestea, cele mai semnificative pentru dezvoltarea sectorului sunt abrogarea monopolului la importul de carne şi stabilirea unei taxe identice pentru toţi transportatorii, indiferent de ţara de origine. Or, până în octombrie 2010, transportatorii din Republica Moldova plăteau 100 de lei pentru unităţile de transport agabaritice, iar cei din Ucraina, de exemplu, 150 de dolari. În acele condiţii, în 2009 ucrainenii au retras apr. 10.000 de licenţe pentru transportatorii moldoveni.

Deşi se înregistrează progrese pe domeniul susţinerii mediului de afaceri, viteza derulării reformelor legislative este încetinită de cursul politic tumultos. Iată de ce cele peste 30 de asociaţii semnatare ale Agendei Naţionale de Business 2010 recomandă autorităţilor actuale şi tuturor concurenţilor electorali să ţină cont de priorităţile legislative ale sectorului de business. Asta pornind de la convingerea că dezvoltarea ţării per ansamblu depinde de relansarea economiei, indiferent de cine se află la guvernare.

Iată care sunt principalele concluzii ale unei mese rotunde organizate în cadrul Agendei Naţionale de Business la 10 noiembrie 2010. Masa rotundă şi-a propus prezentarea publică a bilanţului promisiunilor şi faptelor întreprinse de autorităţi pentru business în ultimele şase luni.

Un prim pas care ar duce pe făgaşul normalităţii comunicarea dintre mediul politic şi cel de afaceri ar fi aplicarea de facto, şi nu doar declarativ, a Legii cu privire la transparenţa în proces decizional. Astfel, inexistenţa unui mecanism care ar obliga autorităţile să publice pe site sau alte mijloace proiectele legislative la care lucrează duce la respectarea episodică şi parţială a legii.

Agenda Naţională de Business 2010 reflectă trei direcţii prioritare: administrarea fiscală; facilitarea importului, exportului şi a procedurilor vamale şi accesul la finanţare.
Cei peste 40 de participanţi la masa rotundă s-au referit la problemele cele mai dureros resimţite de către mediul de business şi la soluţiile posibile:

„Republica Moldova îşi poate recupera forţa sa de atracţie numai dacă va demonstra pricepere şi intuiţie în stabilirea priorităţilor sale economice. În calitatea sa de platformă comună, Agenda Naţională de Business devine astăzi indispensabilă efortului naţional de a întări consultarea orizontală a mediului de afaceri, fortificarea statului de drept.”
(Liubomir Chiriac, director executiv, IDIS „Viitorul”)

„Mediul de afaceri a făcut multe iniţiative legislative. Noi avem nevoie de refacerea cadrului legal, nu fiindcă am vrea să ieşim din buchia legii. Noi vrem reguli de joc destul de clare între autorităţi şi business. Apreciem că în ultimul an s-a făcut pentru sectorul construcţiilor foarte mult. În primul rând, este vorba de Legea cu privire la autorizaţia în construcţie, care a făcut revoluţie, stabilind foarte clar condiţiile de activitate. O altă Lege care subscrie priorităţilor constructorilor este Legea cu privire la energia electrică, care defineşte clar relaţia dintre investitori şi autorităţi. În ciuda acestor progrese evidente, drumul către Parlament e lung şi plin de pripoane şi bariere. Patronatele nu au dreptul la iniţiativă legislativă”.
(Pavel Caba, preşedinte, Federaţia Patronală a Constructorilor, Drumarilor şi a Producătorilor de Materiale de Construcţie „Condrumat")

„Rolul politicienilor este de a echilibra interesele birocraţilor, care vor să controleze tot, şi ale sectorului de business. Noi am încercat în acest răstimp să ascultăm vocea business-ului, chiar dacă birocraţii protestau pentru fiecare ştampilă anulată. Schimbările nu se fac într-o zi, important e că se fac paşi”.(Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe)

„Statul nu are misiunea de a crea raiul, dar de a evita instituirea iadului. Experienţa asociaţiei noastre cu guvernanţii este una partajată: noi nu am vrut să cerem finanţe de la stat, ci schimbări instituţionale, care ar stimula dezvoltarea sectorului IT. Am formulat propuneri, le-am transmis oficial şi încă aşteptăm reacţii”.(Veaceslav Cunev, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Companiilor Private din domeniul TIC din Moldova)

„Dialogul dintre autorităţi şi business nu trebuie să fie doar declarativ. În primul rând, ne deranjează atitudinea inspectorilor fiscali, care tratează oamenii de afaceri ca pe potenţiali vinovaţi, fără respectarea principiului prezumţiei nevinovăţiei. Din păcate, Inspectoratul Fiscal nu este deschis de a oferi consultaţii contribuabililor, ci doar de a veni cu controale masive”. (Sofia Sugac, Vicepreşedintele Clubului Republican al Oamenilor de Afaceri „Timpul”)

„Noi am depus un enorm efort de a crea o instituţie deschisă a Ministerului Finanţelor. Comunicăm permanent cu asociaţiile de profil. Referitor la priorităţile Agendei Naţionale de Business, lucrurile au avansat: am simplificat regulamentul referitor la restituirea TVA, am întreprins măsuri de liberalizare a exportului ş.a. Toate astea generează venituri. Certificatele cu privire la lipsa datoriilor fiscale se eliberează acum mai mult rapid. Poate sunt nişte chiţibuşuri, dar facilitează enorm activitatea oamenilor de afaceri. Am centralizat sistemul de eliberare a facturilor fiscale, avem un Centru de asistenţă a contribuabililor. Cert este că nu se reuşeşte totul peste noapte. Noi suntem pentru o administrare fiscală fără contacte personale, una profesionistă. Mentalitatea inspectorilor fiscali trebuie schimbată de la control la auditor.”
(Veaceslav Negruţă, ministrul Finanţelor)

„Constatăm importanţa Agendei Naţionale de Business şi a unui dialog public-privat. Este bine să notăm că este necesar un feedback clar din partea sectorului asociativ, fiindcă ne confruntăm acum cu o participare slab reprezentată. Noi avem dialog continuu pe aspecte sectoriale. Noi aşteptăm de la asociaţii nu doar constatarea problemei, ci şi soluţii. Prin expertiză comună putem promova reforme structurale eficiente.”
(Alexandru Gozun, directorul Direcţiei generale dezvoltarea mediului de afaceri, Ministerul Economiei)

Agenda Naţională de Business este susţinută de către cele mai active asociaţii de business din RM, printre care se numără: Confederaţia Naţională a Patronatului, Camera de Comerţ şi Industrie, precum şi alte asociaţii neafiliate. În Republica Moldova, procesul de consolidare şi promovare este facilitat de către Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Iniţiativă Privată).

Peste tot, Agenda Naţională de Business a contribuit la creşterea competitivităţii mediului de afaceri, reducerii obstacolelor administrative şi sporirii atractivităţii ţării, în ansamblu.