Nume
Parola
Vizualizări: 1612
Agenţii economici autohtoni pot beneficia de grant-uri pentru a-şi dezvolta afacerea
9 Septembrie 2010 — La 9 septembrie 2010, în cadrul reuniunii cu genericul ”Servicii profesioniste de consultanţă în afaceri pe timp de criză - necesităţi şi oportunităţi”, organizată de Ministerul Economiei al RM, a fost lansat un nou mecanism de cofinanţare în cadrul proiectului „Ameliorarea Competitivităţii”. Proiectul „Ameliorarea Competitivităţii” este finanţat de Banca Mondială, iar administrator al schemei de grant-uri a fost desemnată Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei.

Noua componentă de grant-uri prevede cofinanţarea prestării serviciilor de consultanţă, în valoare totală de 1,5 mln dolari SUA, oferit de Banca Mondială. Mecanismul de grant va rambursa 50% din costurile serviciilor de consultanţă şi cheltuielile implementării standardelor de calitate de către întreprinderile din ţara noastră.

Agenţii economici pot solicita asistenţă pentru un spectru larg de servicii precum: implementarea sistemelor de calitate (ISO, HACCP), implementarea şi îmbunătăţirea managementului informaţional, sisteme de control şi evaluare, elaborarea business planului,efectuarea cercetărilor de marketing, planificare şi promovare. De asemenea, vor fi oferite cofinanţări pentru planificarea strategiilor în afaceri, inclusiv elaborarea produselor şi serviciilor noi, planificarea investiţiilor, elaborarea studiilor de fezabilitate, implementarea planurilor de reorganizare şi restructurare, training-uri pentru personal.

În deschiderea şedinţei, Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministru al Economiei, a accentuat că Guvernul întreprinde mai multe acţiuni în vederea susţinerii sectorului real al economiei şi combaterii consecinţelor crizei economice. Grant-urile oferite în cadrul proiectului vor contribui la sporirea calităţii produselor şi serviciilor prestate de întreprinderile autohtone şi la creşterea competitivităţii acestora pe piaţa internă şi externă.

Referindu-se la oportunitatea implementării proiectului, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie,Gheorghe Cucu, a menţionat că investiţiile şi capacităţile eficiente de administrare a întreprinderilor sunt importante pentru dezvoltarea economiei naţionale. „Deşi întreprinderile din Moldova participă la diferite forumuri de afaceri şi manifestări expoziţionale în ţară şi peste hotare, unele companii sunt preocupate de atragerea investiţiilor, dar nu şi de calitatea produselor. Astfel, întrunirea de astăzi este binevenită, iar CCI se va implica activ în vederea realizării cu succes a proiectului pentru ca cât mai multe companii să beneficieze de mecanismul de cofinanţare”, a accentuat sursa citată.

Proiectul „Ameliorarea Competitivităţii” se desfăşoară în perioada 2007-2011. El are drept obiectiv sporirea competitivităţii întreprinderilor prin îmbunătăţirea mediului de afaceri şi modernizarea sistemului de metrologie, standardizare, testare şi calitate.

Întreprinzătorii interesaţi se pot adresa la Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei,
mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare 151, of.4,
tel: (22) 22 33 10,
e-mail: project@chamber.md
www.chamber.md