Nume
Parola
Vizualizări: 2587
Declaratie Valeriu Pasat
Chisinau, 9 Septembrie 2010DECLARAŢIE

Soluţia pentru ieşirea Republicii  Moldova din impasul politic şi economic este schimbarea vectorului politicii externe

Absenţa masivă a populaţiei la Referendumul din 5 septembrie a demonstrat că actuala clasă politică a dat faliment. Poporul a declarat vot de neîncredere politicilor antistatale, cu tendinţe unioniste evidente, ale Alianţei pentru Integrare Europeană. Prin ne-participarea la Referendum, cetăţenii Moldovei au spus clar - direcţia de mişcare a statului este una greşită.

În aceste condiţii, noi declarăm necesitatea demarării procesului de reintegrare a Republicii Moldova în spaţiul estic.

Pe parcursul ultimului deceniu reprezentanţii clasei politice au hrănit poporul cu basme despre integrarea europeană a Republicii Moldova. Scopul era unul - acumularea dividendelor electorale. Nici una din guvernările precedente nu a avut voinţă politică să spună poporului că integrarea europeană este un vis frumos, dar irealizabil, cel puţin în următorii 15-25 de ani.

UE şi-a expus clar poziţia: Republica Moldova rămâne un stat vecin al marii familii europene. Împreună cu alte state din estul Uniunii Europene ea participă la programele din cadrul Parteneriatului Estic.

Parteneriatul Estic al UE răspunde deplin aşteptărilor populaţiei Republicii Moldova de la Europa: liberalizarea regimului de vize, relaţii economice preferenţiale, programe educaţionale, granturi etc. A insista în continuare asupra aderării noastre la UE înseamnă, pur şi simplu, a minţi propriul popor. Am ajuns la un punct de cotitură când trebuie să refuzăm discursurile „euro-butaforice”, sterile şi incoerente, şi să purcedem la promovarea unei politici externe realiste şi pragmatice în interesul ţării.

Schimbarea vectorului politicii externe se impune în mod obiectiv.
 
Pornind de la realităţile existente în sectorul real al economiei naţionale, de la unitatea spirituală dintre popoarele noastre, de la legăturile ce s-au creat pe parcursul istoriei în diverse domenii ale vieţii publice,
precum şi ţinând cont de faptul că, prin eforturi comune, pot fi mai eficient soluţionate problemele de ordin economic, social şi politic, cu care se confruntă societăţile din statele ex-sovietice,
noi declarăm despre necesitatea demarării procesului de reintegrare a Republicii Moldova în spaţiul estic.



În opinia noastră, reintegrarea în est trebuie să decurgă în două etape.

Prima etapă presupune reintegrarea economică.
Suntem pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Belarusi-Kazahstan-Rusia, ne vom sincroniza acţiunile în această direcţie cu Ucraina. Ţinând cont de experienţa Europei occidentale de creare a Pieţei Comune, vom elabora - de comun acord cu Rusia, Ucraina, Belarusi, alte state-parteneri – politici de creare a unui spaţiu economic unic.

Etapa a doua va consta în integrarea politică.
Împreună cu aliaţii din alte ţări CSI vom promova ideea creării unei uniuni politice a statelor noastre – după exemplul şi cu aplicarea experienţei şi a principiilor Uniunii Europene.
Va fi constituit un mecanism interstatal de coordonare a eforturilor în această direcţie. Va fi creată o mişcare internaţională de masă, care să sprijine realizarea ideii pe teritoriul ţărilor respective.
Deja astăzi avem mulţi adepţi ai ideii reintegrării spaţiului estic atât în Republica Moldova, cât şi în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarusi, alte state CSI.

Re-orientarea politicii externe a Republicii Moldova va permite:

Atingerea unui nivel calitativ nou în dezvoltarea strategică a statului.
Soluţionarea diferendului transnistrean şi reintegrarea ţării.
Restabilirea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele moldoveneşti şi relansarea sectorului real al economiei Moldovei
Atragerea investiţiilor din est în economia ţării.
Consolidarea securităţii energetice a Moldovei.
Intensificarea participării Republicii Moldova la proiecte economice de tranzit şi energetice ale Federaţiei Ruse.
Şi, nu în ultimul rând, Moldova va rămâne în spaţiul spiritual creştin-ortodox, stabilit de veacuri.

Suntem convinşi: calea propusă de noi este unica corectă şi vitală pentru Statul Republica Moldova.
    
 
Valeriu Pasat,
preşedintele Partidului Umanist din Moldova 
    
 Chşinău,
9 septembrie 2010