Nume
Parola
Vizualizări: 1449
Relaţiile de colaborare moldo-germană abordate la Potsdam
Chişinău, 4 Iunie 2010 — În cadrul unei misiuni economice în Germania, desfăşurată în perioada 2-4 iunie curent, delegaţia oficială din Moldova s-a întrunit cu parteneri germani, pentru a discuta posibilităţile de intensificare a relaţiilor economice dintre cele două state.

La 3 iunie curent, la Camera de Comerţ şi Industrie din Potsdam, viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, Marcel Răducan, ministru al Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale şi Gheorghe Cucu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei s-au întrunit cu Rainer Lindner, director executiv al Comitetului de Est al Economiei Germaniei şi Rene Kohl, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie din Potsdam pentru a discuta modalităţile de cooperare moldo-germană.

În cadrul întrevederii, vicepremierul Valeriu Lazăr a menţionat eforturile ţării noastre în vederea avansării economice, care are ca finalitate ulterioară integrarea în economia europeană.

Valeriu Lazăr a evidenţiat principalele obligaţii asumate de Guvern referitor la modernizarea ţării precum şi o serie de reforme propuse pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, argumentând, în context, importanţa unei promovări active a Moldovei peste hotare, în special în Germania. Sursa citată a acordat o atenţie deosebită prezentării sectoarelor prioritare ale economiei Moldovei, accentuând experienţa germană şi posibilitatea valorificării acesteia în economia naţională.
În acest context, Gheorghe Cucu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei a accentuat cooperarea fructuoasă din mai multe domenii pe care o are CCI a Moldovei cu parteneri germani. „Întreprindem în comun mai multe acţiuni ce au scopul de a contribui la ridicarea nivelului profesional al cadrelor, preluarea experienţei germane în domeniul comerţului exterior, stabilirea de contacte bilaterale şi multilaterale, administrarea afacerilor etc. Un suport real pentru aceste acţiuni au constituit programele şi proiectele Guvernului Republicii Federale Germane în Republica Moldova, printre care sunt: Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor, Proiectul de pregătire a maiştrilor de instruire profesională, Proiectul de parteneriat dintre CCI a Moldovei şi Camera Meşteşugarilor din Koblenz. De asemenea, CCI din Potsdam ne oferă susţinere pentru dezvoltarea instruirii şi formării profesionale", a spus Gheorghe Cucu.

La rândul său, Rene Kohl, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie din Potsdam, a afirmat că este important să se menţină, şi în continuare, bunele relaţii de cooperare cu ţara noastră, referindu-se, în special, la oferirea suportului pentru dezvoltarea Centrului de Formare Continuă al CCI a Moldovei. El a menţionat că, în contextul crizei economice, întrevederea de astăzi este o platformă excelentă pentru dezvoltarea relaţiilor economice, deoarece va contribui la intensificarea schimburilor comerciale dintre Moldova Germania şi la identificarea noilor oportunităţi de colaborare.

Misiunea economică în Germania, la care participă şi 15 agenţi economici autohtoni, este organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei, cu susţinerea Comitetului de Est al Economiei Germanei, CCI din Potsdam, Ambasada Republicii Moldova în Germania şi cu sprijinul Ministerului Economiei al Moldovei.

Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Federală Germania, în ianuarie-martie 2010, a înregistrat suma de 68,8 mil. USD. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009, volumul comerţului exterior s-a majorat cu 3,9 %, în rezultatul creşterii importului de mărfuri din această ţară.
Importul de mărfuri efectuat în perioada menţionată în Moldova din Germania a însumat 52,8 mil. USD, majorându-se cu 5,2 % în raport cu I trimestru al 2009.
www.chamber.md