Nume
Parola
Vizualizări: 3363
Tineretul Democrat dă culoare Zilei Europei
Chişinău, 15 Mai 2010 — Tineretul Democrat a adus astăzi în Piața Marii Adunări Naționale spiritul European. Aripa tânără a Partidului Democrat din Moldova a împărțit stegulețe și insigne trecătorilor în drum din scuarul UNIC spre scuarul Europei. Ei au explicat oamenilor obligațiile și libertățile pe care le implică parcursul European al țării.

Noutatea manifestației a fost selectarea beneficiarilor. Victor Zubcu, președintele organizației de tineret PDM a declarat că nu toți trecătorii au primit insigne, ci numai cei mai atașați de valorile europene. Scopul acțiunii a fost conștientizarea rolului fiecărui cetățean în destinul European al Moldovei. Cei care cu adevărat înțeleg ce este UE pentru noi și ce implică aderarea la comunitatea europeană au primit o recompensă simbolică. Totuși, nimeni nu a plecat cu mâna goală de lângă tinerii democrați.

La finalul acțiunii, la care au participat aproape 100 de persoane, tinerii s-au alăturat acțiunilor organizate de Delegația Uniunii Europene la Chișinău.

De menționat că tineri democrați înarmați cu drapelul Moldovei și al UE, au organizat acțiuni similare în centrele raţionale din țară. De asemenea, în cele mai importante orașe au fost organizate seminare și dezbateri publice cu ocazia Zilei Europei.

Amintim că la 9 mai, tinerii democrați au organizat acțiuni similare în întreaga țară. Ei au felicitat atunci oamenii cu Ziua Europei și cu aniversarea a 65-a a victoriei asupra fascismului.