Nume
Parola
Vizualizări: 5327
„Linie, volum şi mesaj”: expoziţie a unui sculptor moldovean la Institutul Cultural Român de la Budapesta
Budapesta, 10 Mai 2010 — Expoziţia sculptorului moldovean IOAN GRECU, intitulată „Linie, volum şi mesaj”, este vernisată luni la Institutul Cultural Român din Budapesta, în prezenţa unor oficiali din Republica Moldova, România şi Ungaria.

Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Moldova în Republica Ungară şi Institutul Cultural Român din Budapesta, iar vorbitorii din cadrul vernisajului sunt:

• E.S. Ireny COMAROSCHI, Ambasadorul României în Republica Ungară
• Alexandru CODREANU, Consilier, Însărcinat cu Afaceri a.i. al Republicii Moldova în Republica Ungară
• Igor CIOBANU, Consilier Juridic Regional al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

„Prin liniile şi volumele pe care le conturează, sculpturile reunite în această expoziţie oferă vizitatorilor libertatea unei descifrări proprii a mesajelor, astfel încât apropierea de lucrările de la Budapesta ale lui Ioan Grecu poate deveni pentru fiecare o experienţă personală de cunoaştere şi decodificare a esenţei ascunse în piatră, bronz sau lemn”.

Expoziţia de la Budapesta „Linie, volum şi mesaj”, care va rămâne deschisă până la 13 iunie 2010, urmează recentelor expoziţii personale ale sculptorului Ioan Grecu de la Centrul Internaţional de Cultură şi Artă Contemporană „George Apostu” din Bacău (aprilie 2010) şi de la Sala San Tomasso din cunoscuta bazilică Campo SS. Giovanni et Paolo, Veneţia (octombrie 2009).

Pagina personală sculptorul Ioan Grecu: www.ioangrecu.net