Nume
Parola
Vizualizări: 3129
Concurs Internaţional Mărţişor 2010
Balti, 15 Februarie 2010 — AO ,,Pro Co Re “ - Centrul Regional pentru Dezvoltarea Initiativelor Sociale (CReDIS) în parteneriat cu Asociaţia Obştească ,, Tradiţie ” şi APL din s. Elizaveta, Bălţi, lansează Concursul Internaţional Mărţişor 2010 , cu genericul ,, Mărţişor- simbol etern al tinereţei „ . Concursul este la a treia editie, organizat în cadrul Clubului pentru tineri ,,CASA”, cu susţinerea financiară a Fundaţiei HEKS Moldova. Sunt invitaţi să participe copii, tineri, ONG-uri, şcoli, grădiniţe.

Mărţişorul a devenit astăzi o bucurie a primăverii, un prilej de a ne arăta mulţumirea, respectul, preţuirea faţă de persoanele dragi, iar confecţionarea lor a devenit aproape o artă, cerînd migală, ingeniozitate şi creaţie.
Fie că sunteţi începători sau mai avansaţi în arta confecţionării mărţişoarelor, sunteţi cu toţii invitaţi să participaţi la concursul de marţişoare.

Cum? Foarte simplu, transformînd cele mai frumoase amintiri într- un mărţişor!

Puteţi confecţiona mărţisoare de diversă mărime şi formă, din hîrtie, lemn, sticlă, piele sau diverse materiale textile. Cele mai creative şi interesante mărţişoare vor fi premiate cu cadouri şi diplome.
Lucrările tuturor participanţilor la concurs vor fi expuse pe panouri în incinta muzeului ,, Un Popas la Baştină “din s. Elizaveta, Bălţi.


Data limită de depunere a mărţişoarelor este 28 februarie şi le puteţi trimite la urmatoarele adrese:


s. Elizaveta, m.Bălţi; Republica Moldova
tel: 231 68 3 70

sau

str. Mircea Cel Batrîn 81/of. 13, m. Bălţi;Republica Moldova
tel: 231 9 25 46
info@procore.md
www.procore.md