Nume
Parola
Vizualizări: 2200
Top 3 ORATORI ai anului 2009
Chisinau, 23 Decembrie 2009 — Centrul de Training, Dezvoltare Personală şi Implicare Civică „PROPLUS” a organizat în data de 20 decembrie, curent, Decernarea Cîştigătorilor „Top 3 ORATORI  ai anului 2009  din Republica Moldova”.
Evenimentul a avut loc la sediul „PROPLUS” şi i-a avut ca invitaţi pe Nata Albot, deţinătoarea locului III din „Top 10 ORATORI de gen feminin” şi Lilian Carp, şeful Cabinetului Primarului General de Chişinău, care l-a reprezentat pe Dorin Chirtoacă, deţinătorul locului II din „Top 10 ORATORI de gen masculin”.

Pe primele trei locuri în categoria „Top 3 ORATORI de gen masculin” s-au situat: Marian Lupu - 34.7% , Dorin Chirtoacă - 23.1%, Vlad Filat - 14.3%.
Categoria  „Top 3 ORATORI de gen feminin” a fost cucerită de Lorena Bogza cu 34%, Angela Gonţa - 21% şi Nata Albot - 14.3%. Invitaţii au primit diploma cu titlul de “ORATOR al anului 2009” şi Certificat de Membru Onorific în cadrul Clubului Oratorilor “PROPLUS”.

Cîştigătorii au fost aleşi în baza unui sondaj ce a fost publicat pe site-ul „PROPLUS” timp de 5 săptămîni, numărul total de votanţi fiind de 2388. Din sondaj au mai făcut parte Vitalia Pavlicenco, Zinaida Greceanîi, Natalia Morari; Iurie Roşca , Gheorghe Urschi, Andrei Porubin, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu şi alţii. Candidaturile au fost trimise de către vizitatorii site-ului www.proplus.md . Criteriile de selecţie au inclus: prestanţa oratorică, charisma, popularitatea.

Cu această ocazie, Centrul de Training, Dezvoltare Personală şi Implicare Civică „PROPLUS” a înmînat 11 certificate de „Membru Permanent al Clubului Oratorilor” primei Generaţii de Oratori Certificaţi din Republica Moldova.
„PROPLUS” este un ONG ce a pornit ca grup de inițiativă din anul 2007, specializat cu deosebire pe traininguri de dezvoltare personală și cluburi de interese.
Clubul Oratorilor a sărbătorit un an de activitate în acest weekend, iar apariția lui a fost o necesitate pentru a da o continuitate instruirilor în domeniul oratoriei.

Contacte: str. Grenoble 128, of.200, or.Chisinau, Rep. Moldova
Tel/Fax: (+373) 22 93 10 96;
Mob: (+373) 69 32 80 89
Web: http://www.proplus.md/
E-mail: info@proplus.md
Persoana de contact: Alexandru Bordea