Nume
Parola
Vizualizări: 2948
„Reporterii europeni” în turneu de presă la Ungheni
Chisinau, 17 Octombrie 2008 — La 17 octombrie curent, membrii Reţelei de jurnalişti „Reporter European”, creată de Asociaţia Presei Independente (API), dar şi alţi jurnalişti interesaţi de tematica europeană au mers într-un „turneu de presă” la Casa Antreprenoriatului cu business-incubator, Centrul de Suport al Businessului şi Zona Economică Liberă din oraşul Ungheni. Jurnaliştii s-au deplasat la Ungheni pentru a vedea rezultatele implementării unui proiect european de 2 mln. euro care a prevăzut crearea Casei Antreprenoriatului cu business-incubator şi a Centrului de Suport al Businessului. Serghei Cladco, preşedintele Casei Antreprenoriatului, a declarat că astăzi beneficiari ai business-incubatorului sunt 36 de agenţi economici din diverse domenii. Alţi zece beneficiari şi-au extins activitatea şi au plecat în alte spaţii. În cei peste trei ani de activitate a businss-incubatorului doar 10 agenţi economici au renunţat la activitatea de antreprenoriat. Serghei Cladco a mai spus că în prezent Casa Antreprenorului şi Centrul de Suport al Businessului îşi concentrează eforturile pentru a promova produselor autohtone pe piaţa românească. În cadrul „turneului de presă”, jurnaliştii au vizitat şi Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”. Sergiu Scutaru, administratorul principal al ZEL „Ungheni-Business”, a declarat că în primii cinci ani de activitate economică la ZEL au fost înregistraţi 43 de rezidenţi, originari din opt state europene, iar volumul investiţiilor a depăşit 30 mln. dolari, fiind create 1650 locuri de muncă. Volumul vânzărilor nete a producţiei industriale produse în regim de zonă liberă în anul 2007 a depăşit 627 mln. lei, dintre care 92% au fost exportate peste hotarele R. Moldova. Reţeaua de jurnalişti „Reporter European” a fost creată de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova. Din Reţea fac parte 12 jurnalişti din mass-media naţionale şi locale. Telefon pentru relaţii: 22-09-96