Nume
Parola
Vizualizări: 4715
Credite cu acte false
17 Decembrie 2009 — Procuratura sectorului Botanica a expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a unui bărbat de deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false.

Bărbatul este învinuit de procurori de faptul că, urmărind scopul obţinerii ilegale a unui credit, în februarie 2008 a prezentat la filiala unei bănci din capitală un certificat de salarizare fals precum că ar fi angajat la o firmă în calitate de şofer şi are un salariu lunar de peste 4 000 lei.

În rezultat, învinuitul a primit de la bancă un credit în sumă de 29 988 lei.

O cauză penală analogică a expediat în instanţa de judecată Procuratura sect.Rîşcani în privinţa unei femei pentru confecţionarea, deţinerea, folosirea documentelor oficiale false.

Femeia a fost învinuită de procurori de faptul, că în mai 2007, pentru a obţine un credit de 30 000 lei, a prezentat la filiala unei bănci o adeverinţă falsă privind cuantumul salariului primit pentru perioada 2006-200.
           
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi în comiterea infracţiunilor incriminate, ambii riscă pînă la 2 ani închisoare.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale