Nume
Parola
Vizualizări: 2182
Prim-ministrul Vlad FILAT a participat astăzi la şedinţa festivă consacrată aniversării a 15 ani de activitate a Curţii de Conturi a Republicii Moldova
Chisinau, 8 Decembrie 2009 — Vlad FILAT a  urat Preşedintelui Curţii de Conturi, Ala POPESCU, şi tuturor  colaboratorilor acestei structuri, multă sănătate şi succes în activitatea pe care o efectuează.

„15 ani este o perioadă lungă, dar în acelaşi timp şi scurtă în ceea ce priveşte consolidarea activităţii Curţii de Conturi. Mă bucur de reuşitele pe care le-aţi obţinut în această perioadă şi mizez că veţi activa şi în continuare în interesul cetăţenilor Republicii Moldova”, a precizat Prim-ministrul.

Vlad FILAT a spus că are un interes aparte faţă de modul în care sînt cheltuiţi banii din bugetul statului.

„În acest context am să vă rog să vă asiguraţi că banii publici sînt cheltuiţi eficient şi corespunzător”, a precizat Prim-ministrul.

Ala POPESCU a spus că activitatea Curţii de Conturi se bazează pe trei principii: legalitate, transparenţă, regularitate.

„Vom continua să activăm în interesul cetăţenilor şi a Republicii Moldova”, a precizat Ala POPESCU.

Prezent la şedinţă, primul preşedinte al Curţii de Conturi Ion CIUBUC a felicitat colectivul Curţii de Conturi şi a mulţumit  actualei conduceri a Republicii Moldova pentru atitudinea faţă de această instituţie.

„Prim-ministrul Vlad FILAT este un exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte realizări de succes într-o perioadă  foarte scurtă”, a precizat Ion CIUBUC.

Serviciul de presă al Guvernului