Nume
Parola
Vizualizări: 1801
Întrevedere Filat - Aiubov
20 Noiembrie 2009 — Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu Iagub AIUBOV, Prim-viceprim-ministru al Republicii Azerbaidjan, la Ialta, unde  are loc Reuniunea Consiliului Şefilor de Guverne al Comunităţii Statelor Independente
Vlad FILAT  i-a mulţumit oficialului azer pentru ajutorul acordat anterior Republicii Moldova şi a menţionat că relaţiile moldo-azere tot timpul au fost bune, pronunţindu-se pentru dezvoltarea lor în continuare.

„Dialogul bilateral urmează să fie dinamizat, astfel încît rezultatele să le resimtă cetăţenii din cele două ţări”, a spus Vlad FILAT.

Prim-ministrul a menţionat că este importantă şi colaborarea dintre cele două ţări în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Vlad FILAT  l-a informat pe oficialul azer că la 23 decembrie, 2009, în oraşul Comrat din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia urmează să fie inaugurat un monument al ex-preşedintelui Azerbaidjanului Gheidar Aliev şi şi-a exprimat speranţa  că la eveniment vor participa oficiali azeri.
Premierul Republicii Moldova a pledat pentru impulsionarea relaţiilor economice şi  comerciale dintre cele două ţări, menţionînd în context participarea investitorilor azeri la astfel de proiect important cu este Terminalul Liber Internaţional „Giurgiuleşti”.
Iagub AIUBOV a spus că susţine într-u totul ideile Prim-ministrului Republicii Moldova privind necesitatea dezvoltării unor relaţii bune dintre cele două state, menţionînd că Republica Moldova şi Republica Azerbaidjan au fost tot timpul împreună şi au colaborat în beneficiul ambelor state.
Prim-viceprim-ministrul Republicii Azerbaidjan a spus că este necesară impulsionarea relaţiilor de colaborare atît la nivel politic şi economic, cît şi social.

„Tot timpul am avut o atitudine bună faţă de Republica Moldova şi aşa va fi şi în continuare”, a menţionat Iagub AIUBOV.

Oficialul azer a spus că noutatea pe care i-a adus-o Prim-ministrul Vlad FILAT  privind preconizata inaugurare a unui monument lui Gheidar Aliev la surprins plăcut.

Serviciul de presă al Guvernului