Nume
Parola
Vizualizări: 1696
Întrevedere Filat - Cudrin
Chisinau, 9 Octombrie 2009 — Prim-ministrul Vladimir Filat a avut astăzi o întrevedere cu Alexei Cudrin, viceprim-ministru, ministru al finanţelor al Federaţiei Ruse. În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte ale colaborării bilaterale, în special cele ce ţin de preconizata acordare de către Federaţia Rusă a unui credit Republicii Moldova.

Vladimir Filat a mulţumit oficialului rus pentru disponibilitatea de a ajuta Republica Moldova. „Guvernele vin şi pleacă, dar importante rămîn relaţiile bilaterale”, a spus Prim-ministrul.

Vladimir Filat a atras atenţie asupra necesităţii impulsionării relaţiilor comercial-economice. „Am analizat datele privind comerţul bilateral. Ele sînt în scădere. Desigur, avem şi criză, dar sînt siguri că nu numai criza e de vină. Înseamnă ce ceva nu merge bine”, a spus Prim-ministrul.

Alexei Cudrin a reconfirmat disponibilitatea ţării sale de a acorda un credit Republicii Moldova. Oficialul rus a menţionat că pentru acest an în bugetul de stat al Federaţiei Ruse au fost prevăzute 150 mln. de dolari SUA pentru Republica Moldova. În acelaşi timp, ministrul finanţelor al Federaţiei Ruse a precizat că procedurile privind acordarea sumei respective Moldovei au fost sistate anterior la solicitarea fostei conduceri a Republicii Moldova.

„Noi nu abordăm astfel de probleme pe criterii politice, ci ne conducem strict de considerente economice”, a spus Alexei Cudrin.  

Vladimir Filat şi Alexei Cudrin au convenit asupra reluării negocierilor pe marginea acestui credit în viitorul apropiat, urmînd ca persoanele abilitate să  stabilească condiţiile şi aspectele tehnice.                    

Serviciul de presă al Guvernului