Nume
Parola
Vizualizări: 1724
Întrevedere Filat - Şuvalov
Chisinau, 9 Octombrie 2009 — Prim-ministrul Vladimir Filat a avut vineri o întrevedere cu Igor Şuvalov, Prim-viceprim-ministru al Federaţiei Ruse, aflat în Republica Moldova cu ocazia Summit-ului şefilor de state din Comunitatea Statelor Independente.

Interlocutorii au abordat mai multe probleme ce ţin de relaţiile bilaterale, prezenţa investiţiilor ruse în Republica Moldova, penetrarea mărfurilor moldoveneşti pe piaţa Federaţiei Ruse, preconizata acordare de către Federaţia Rusă a unui credit Republicii Moldova, problema transnistreană.

Vladimir Filat a menţionat că este important să se meargă pînă la capăt în procesul de acordare a ajutorului promis de către Federaţia Rusă Republicii Moldova. „Este un suport pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei, nu pentru fosta sau actuala guvernare”, a precizat Primul-ministru.

Igor Şuvalov a reconfirmat disponibilitatea Federaţiei Ruse de a acorda acest credit Republicii Moldova. „Urmează să precizăm ulterior condiţiile şi volumul concret al respectivului ajutor”, a menţionat Prim-viceprim-ministrul rus. Oficialul a comunicat că acest credit ar putea fi mai mic decît suma de 500 mln. dolari SUA, anunţată anterior.

Vladimir Filat a menţionat că Republica Moldova este deschisă pentru investiţiile ruse şi a declarat că o prioritate a noului Guvern este crearea unui mediu de afaceri atractiv. Prim-ministrul a pledat pentru organizarea în viitorul apropiat a unui forum economic la Chişinău.

„Vă asigur că noul Guvern este viabil şi că în Moldova merită să se investească”, a spus Vladimir Filat.

Referindu-se la problema transnistreană, oficialul rus a reconfirmat poziţia ţării sale, precum că Republica Moldova este un stat unitar şi indivizibil şi că problema transnistreană urmează a fi soluţionată anume pornind de la acest fapt.      

Interlocutorii s-au pronunţat pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale, menţionînd în context importanţa reluării activităţii comisiei interguvernamentale mixte moldo-ruse.

Serviciul de presă al Guvernului