Nume
Parola
Vizualizări: 1880
Prim-ministrul Vladimir FILAT a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze în Republica Moldova, E.S. Pierre ANDRIEU
Chisinau, 2 Octombrie 2009 — În debutul întrevederii, ambasadorul francez l-a felicitat pe Vladimir Filat cu prilejul investirii în funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova şi a exprimat speranţa că noul Guvern va contribui la intensificarea relaţiilor moldo-franceze pe toate dimensiunile de colaborare. Totodată, E.S. Pierre ANDRIEU a informat Premierul despre disponibilitatea Prim-ministrului Republicii Franceze, dlui François Fillon, de a întreprinde o vizită oficială la Chişinău, în luna noiembrie curent.

Diplomatul a subliniat interesul ţării sale, în particular a mediului de afaceri, pentru oportunităţile oferite de Republica Moldova şi dezvoltarea raporturilor dintre ţările noastre în mod dinamic şi constructiv. În acest context, E.S. Pierre ANDRIEU s-a expus pentru relansarea activităţii Clubului de Afaceri Franţa-Moldova, constituit acum un an, fiind susţinut de un grup de reprezentanţi ai acestei organizaţii, prezenţi la întrevedere, dintre care o parte deja activează în Republica Moldova, alţii avînd intenţia de a investi în proiecte de afaceri pe teritoriul ţării noastre.

Prim-ministrul Vladimir Filat, la rîndul său, a exprimat gratitudinea pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova de către Republica Franceză, exprimîndu-se pentru continuarea unui dialog sincer şi deschis cu  partenerii francezi şi a menţionat importanţa acestui proces în contextul relaţiilor între ţările noastre în cadrul Francofoniei.

Premierul a  punctat priorităţile de bază ale noului Guvern al RM şi a dat asigurări că în termeni restrînşi vor fi întreprinse acţiuni concrete pentru crearea condiţiilor favorabile de dezvoltare a businessului şi asigurarea unui climat investiţional adecvat, astfel, încît barierele care au existat să fie înlăturate, iar investitorii să fie încurajaţi să investească în întreprinderile şi companiile moldoveneşti, drepturile acestora fiind garantate. 

Părţile au făcut un schimb de opinii vis-a-vis de situaţia actuală creată în Republica Moldova, în special, în domeniul economic, optînd pentru amplificarea investiţiilor franceze în economia Moldovei şi dezvoltarea unor proiecte investiţionale de infrastructură de importanţă majoră pentru ţara noastră, cum ar fi reabilitarea drumurilor şi asigurarea populaţiei cu apă potabilă de calitate.

Serviciul de presă al Guvernului