Nume
Parola
Vizualizări: 4111
Se va alătura RM la tendinţele europene de dezaprobare a trecutului sovietic?
19 Septembrie 2009 — Viziunile istorice “avangardiste” sunt acceptabile pentru preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care însă le consideră inadmisibile pentru studierea în şcolile ruseşti. Programele de studiere a istoriei în şcoli nu pot fi folosite nici într-un caz ca platforme pentru discuţii, iar orice cercetare novatoare în acest domeniu trebuie să fie abordată doar în mediul academic, a evidenţiat şeful statului rus în cadrul întrevederii cu angajaţii instituţiilor de cultură din Nivy Novgorod [1]. Înaltul oficial a insistat asupra faptului că majoritatea concepţiilor istorice deja formate trebuie să fie incontestabile, referindu-se în particular la încercările de revizuire a datelor istorice referitoare la cel de-al doilea Război Mondial.


Obsesia autorităţilor ruse de a proteja intactă istoria s-a acutizat odată cu derularea “revoluţiilor colorate” (2003-2004) pe spaţiul post-sovietic, soldate cu revizuirea relaţiilor cu fosta metropolă de către două republici ex-sovietice – Georgia şi Ucraina. Acest punct de turnură a încurajat de altfel acţiunile de re-evaluare nestingherită a trecutului istoric sovietic de către cele două state, în cadrul spaţiului public penetrat exclusiv de viziuni pro-ruse. Georgia s-a remarcat prima prin distanţarea de la spaţiul umanitar alimentat de Moscova putinistă (axată pe elucidarea “meritelor” controversate ale lui Stalin şi pe refacerea influenţei ruse din acea perioadă), confruntată ulterior cu agresiunea din partea Rusiei, dezmembrarea sa teritorială de jure şi părăsirea CSI. Spre deosebire de aceasta, Kievul a suferit mai puţin. Cu toate acestea, Ucraina nu numai că a ridicat întrebarea pierderii independenţei de “6 ori” din cauza forţelor ruse din trecut, dar şi a demarat o campanie mondială de condamnare a genocidului populaţiei ucrainene de către autorităţile sovietice în frunte cu tiranul Stalin (Vezi articolul: Rusia “îngheaţă” relaţiile cu Ucraina) în anii ‘30 ai secolului trecut.

Pe de altă parte, procesele de afirmare a adevărurilor istorice anti-sovietice se datorează propulsării Europei de Est şi Centrale în cadrul Uniunii Europene şi NATO. Adaptarea rapidă la cele două zone de libertate a conştiinţei şi expresiei prin excelenţa sa a făcut posibilă producerea unor facultăţi puternice de gândire critică în cadrul societăţilor cehe, polone, baltice etc. Cazul Soldatului de Bronz din Estonia (2007), actele legislative din Letonia în privinţa solicitării reparării consecinţelor ocupaţiei sovietice de către Rusia, precum şi promovarea de către reprezentanţii ţările ex-socialiste şi ex-sovietice a unor rezoluţii critice faţă de regimul totalitar leninisto-stalinist (elogiat de Moscova începând cu venirea lui Putin la putere) în Adunarea Parlamentară a OSCE şi în cadrul Asambleei Consiliului Europei (Vezi articolul: Cotraofensiva Moscovei în problema rolului interbelic al URSS), au generat în Europa tendinţa generală de dezaprobare tot mai largă a perioadei sovietice.

Transformările politice curente din Republica Moldova, în contextul extinderii şi consolidării UE, dar şi a urmărilor ireversibile determinate de revoluţiile colorate în interiorul spaţiului post-sovietic, se vor resimţi şi în problema demitizării istoriei impuse de regimul sovietic condus de Voronin. Anihilarea moldovenismului anacronic şi eronat va permite reanimarea aparatelor critice de cugetare în cadrul comunităţii moldovene. Acest lucru poate fi stimulat şi de apropierea dintre RM şi România, pe de o parte, dar şi cea a Moldovei de spaţiul valoric european, în general.

Aflându-se sub acest pericol, cu un an înainte de celebrarea a 65 de ani de Marea Victorie a Armatei Roşii, Moscova se decide să dea singură o interpretare nouă evenimentelor din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Atât înalţii oficiali, cât şi mass-media, mediul de experţi şi cel asociativ afiliate puterii propagă intens ideea declanşării războiul mondial secund ca urmare a politicii “unilaterale” purtate de Marea Britanie şi Franţa în raport cu Germania Hitleristă. În baza aceloraşi argumente, întărite prin documente oficiale obţinute în trecut de serviciile secrete sovietice şi desecretizate în împrejurări dubioase recent, Rusia a justificat că semnarea Acordului de neagresiune cu Germania nazistă şi a Pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) a fost un act de prevenire a agresiunii naziste împotriva URSS, după ce statele occidentale au intrat în cârdăşie cu Hitler. Iar cu ocazia comemorării a 70 ani de la începutul celui de-al doilea Război Mondial, invitat în Polonia, prim-ministrul rus V. Putin a chemat oficialii europeni să condamne acordurile semnate în anii ’30 ai sec. XX cu Germania, referindu-se la documentele semnate de puterile europene pentru dezmembrarea Cehoslovaciei etc [2].

Continuarea la Observatorul Politic (Denis Cenuşa, politolog): www.cenusadi.wordpress.com