Nume
Parola
Vizualizări: 3318
Scheme frauduloase de milioane în afacerile cu jocuri de noroc
Chisinau, 26 August 2009 — Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a desfăşurat un şir de verificări la unele întreprinderi care practică activitatea economică în domeniul jocurilor de noroc cu utilizarea aparatelor de joc. Ca rezultat, Centrul a stabilit o schemă ilicită, practicată pe o perioadă îndelungată de timp, care le-a permis, cel puţin la doi dintre agenţii controlaţi să se eschiveze de la achitarea impozitelor.

Este vorba despre două întreprinderi importante de pe piaţa jocurilor de noroc:  „Lux Stil” şi „Master Game”. În perioada 2007-2008 acestea nu au declarat venituri din activitatea de antreprenoriat în sumă care depăşeşte 90 000 000 lei, impozitele diminuate fiind estimate la circa 3 000 000 lei.

Aceste nereguli au fost depistate la doar cîteva filiale ale acestor agenţi, care activează sub mărcile comerciale „Banzai” şi „Master Game”, numărul reprezentanţelor pe tot teritoriul ţării fiind de 43.

CCCEC a iniţiat două cauze penale pe faptul evaziunii fiscale comise de către factori de decizie ai SRL „Lux Stil” şi „Master Game”. Infracţiunea dată este prevăzută de alineatul 2, litera „b” a articolului 244 Cod penal al Republicii Moldova.

În prezent Centrul continuă investigaţiile pentru a identifica circumstanţele şi condiţiile care au favorizat practicarea acestor scheme şi prejudiciul real adus de către cei doi antreprenori.

Precizăm că, înafară de agenţii nominalizaţi, în ţară activează 64 de firme care lucrează în domeniul menţionat.
 
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei