Nume
Parola
Vizualizări: 3117
2 zile, 2 tineri, 4 crime
Chisinau, 31 Iulie 2009 — Cauza penală privind învinuirea a doi tineri de răpirea mijlocului de transport, şantaj, furt şi circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, a fost remisă în judecată.

Procurorii îi învinuiesc pe 2 tineri de 18 ani, precum că în mai 2009, aflîndu-se în sectorul Ciocana, după ce au consumat băuturi alcoolice, au deposedat o persoană de automobilul de model W-Passat B 5, preţul căruia constituie peste 106 mii lei.

În aceiaşi zi, cu scopul de a estorca şi primi bani de la şoferul automobilului răpit, tinerii l-au lovit de mai multe ori cu pumnii şi după ce au primit de la el 150 lei, l-au ameninţat cu moartea şi au mai cerut 20 mii lei în schimbul automobilului.

A doua zi, aflându-se în automobilul răpit, băieţii au sustras din salonul automobilului un telefon mobil la preţul de 2500 lei, zece lei şi un audioplayer MP 3 la preţul de 560 lei.

La finele aventurilor, la unul din băieţi, în buzunarul drept al blugilor a fost depistată şi ridicată o cutie de chibrituri în care se afla substanţă narcotică - marijuană.

Astfel, timp de 2 zile tinerii au reuşit să comită 4 infracţiuni pentru care riscă ani grei de puşcărie.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale